Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În plină criză, bem vin şi cumpărăm mobilă

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 26 noiembrie 2008 · ·

Retailerii se laudă cu vânzări substanţiale la alimente şi decoraţiuni. Sursa: Sorin Antonescu

Românii sunt mari consumatori de produse şi în perioada crizei. Fie că este vorba despre băuturi alcoolice sau obiecte de mobilă, producătorii şi comercianţii se laudă că nu duc lipsă de clienţi. Retailerul de mobilă şi decoraţiuni IKEA, de exemplu, a decis să reducă preţul cu până la 25% pentru circa 500 de produse din cele 9.000 comercializate, datorită volumelor mari de vânzări. Şi producătorii de vin se laudă cu vânzări cu până la 11% mai mari faţă de anul trecut, până la circa 500 de milioane de euro, potrivit directorului general al Patronatului Viei şi Vinului, Ovidiu Gheorghe.

Reprezentanţii marilor lanţuri de retail spun că în topul consumului de alimente se află produsele româneşti, nu pentru că sunt mai bune sau mai ieftine, ci pentru că românii s-au obişnuit cu ele. Totuşi, în unele cazuri, deşi acestea sunt fabricate în România, materia primă este importată.

Reducerea cheltuielilor pe timp de criză nu se aplică încă în România, deşi economiştii estimează că acest lucru se va întâmpla în perioada următoare. „Consumul este firesc şi nu va dispărea, dar probabil vom avea o substituţie către produse mai ieftine sau un ritm de consum mai mic, o medie a consumului mai mică“, a declarat Liviu Voinea, directorul executiv al Grupului de Economie Aplicată (GEA).

Până când românii vor conştientiza criza în buzunare, comercianţii se bucură de vânzări de zile mari. „Datorită vânzărilor, am reuşit să reducem costurile de transport, manipulare şi depozitare“, a declarat directorul de retail al IKEA România, Cornel Oprişan.

Compania estimează că vânzările nu vor scădea în următoarea perioadă, în urma diminuării consumului în general, deşi, pe termen mediu, populaţia îşi va prioritiza cheltuielile. „Lumea o să st

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicuşor Dan anunţă că şefa Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Gabriela Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie

News.ro acum 42 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan anunţă joi că şefa Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Gabriela Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, pentru că Parchetul îi interzice să ocupe funcţia de director pentru 60 de zile.

Horia Constantinescu renunţă la funcţia de preşedinte ANPC după ce a devenit candidatul PSD la Primăria Constanţa: Cu toată lipsa de modestie, am scris o pagină de istorie în cartea autorităţii

News.ro acum 42 minute
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, renunţă la funcţie după ce a devenit candidatul PSD la Primăria Constanţa. El precizează că rămâne ”comisar şef adjunct al Comisariatului Judeţean Constanţa (s

Putin: Ideea că Rusia ar ataca state NATO precum Polonia este o „prostie”

G4Media acum o ora
Vladimir Putin a afirmat că acuzațiile potrivit cărora Rusia ar putea efectua atacuri asupra unor state NATO sunt un „un nonsens complet”, potrivit Sky News. Într-un discurs ținut aseară în fața piloților forțelor aeriene ruse, el a declarat că țara

UPDATE - Grav accident rutier în Dolj, unde două maşini s-au ciocnit, iar una a luat foc/ O persoană a murit, iar alte cinci persoane vor fi duse la spital

News.ro acum 19 minute
Un grav accident rutier a avut loc, joi, în judeţul Dolj, unde două maşini s-au ciocnit, iar una a luat foc. Cinci persoane aflate în autoturisme vor fi duse la spital, pentru o a şasea victimă fiind făcute manevre de resuscitare. Ulterior, a fost d

Antibiotice Iaşi a pus în funcţiune o centrală fotovoltaică de 2,5 MW, care va asigura peste 26% din necesarul de energie electrică

News.ro acum o ora
Producătorul de medicamente Antibiotice Iaşi, deţinut de Ministerul Sănătăţii, a anunţat că a pus în funcţiune o centrală electrică fotovoltaică de 2,5 MW, care va asigura 26,4% din necesarul de energie electrică a companiei. Noua facilitate va prod

Cod galben de vânt, joi dimineaţa, în şase judeţe din ţară

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM, una dintre avertizări, în vigoare până la ora 10.00, vizează localităţile Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Şelimbăr, Racoviţa, Turnu Roşu, Sadu, Boiţa din judeţul Sibiu. O altă avertizare, în vigoare până la ora 9.00, vizează localităţile Tâ

BREAKING Magazinele nu vor fi închise în weekend / Ciolacu: Din toate semnalele primite din rândul societății, rezultă clar că nu e oportun

G4Media acum 14 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că magazinele nu vor fi închise în weekend, subliniind că, „din toate semnalele primite din rândul societății, rezultă clar că nu e oportun”. „Vreau să închid un subiect care

Sorin Grindeanu: Am semnat Ordinul prin care Compania Naţionala de Investiţii Rutiere preia de la CNAIR o serie de proiecte de infrastructură rutieră

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunţă că a semnat Ordinul prin care Compania Naţionala de Investiţii Rutiere preia de la CNAIR o serie de proiecte de infrastructură rutieră. ”Am semnat Ordinul prin care Compania Naţionala de Investiţii

Ciolacu: Prelungim cu încă trei luni plafonarea tarifelor RCA, până la 30 iunie

Mediafax acum 16 minute
„Tot despre plafonare vorbim în continuare, dar în alt domeniu, cel al asigurărilor. Prelungim cu încă trei luni plafonarea tarifelor RCA, până la 30 iunie”, spune Marcel Ciolacu. Vrem să combatem, adaugă premierul, orice risc de creştere excesivă a

Alba: O femeie a lovit cu maşina un copil pe o trecere pentru pietoni, apoi a plecat de la locul accidentului. Femeia a fost găsită de poliţişti, după ce tatăl victimei a reclamat fapta

News.ro acum 19 minute
Un copil de opt ani care traversa o stradă din Alba Iulia pe trecerea pentru pietoni a fost lovit de un autoturism care se deplasa în spate şi al cărui şofer nu a oprit. Tatăl victimei a anunţat Poliţia cu privire la accident. Şoferul implicat, o fe

Vremea

București
acum

15°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/25°
Iasi
acum

13°
joi

7°/19°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

15°
joi

8°/17°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

16°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale