Revenit la Napoli, unde a jucat în anii '80, Maradona vrea să clarifice problemele sale cu fiscul şi solicită o discuţie cu preşedintele Italiei.
Baie de mulţime la sosirea pe aeroportul Fiumicino din Roma, duminică, primit apoi ca un erou la Napoli, oraş căruia i-a adus două scudetto în 1987 şi 1990. Însă bucuria lui Diego Maradona la întoarcerea în Italia n-a fost întreagă din cauza problemelor cu fiscul.
Argentinianul, 52 de ani, datorează autorităţilor 40 de milioane de euro din perioada cînd îmbrăca tricoul alb-albaştru (1985-1991), dar susţine că n-are nici o vină: "Sînt victima escrocilor, cei care au semnat de fapt contractele mele".
Il Pibe d'Oro a pus punctul pe I: "N-am ucis pe nimeni, nu sînt un infractor. Am venit pentru că vreau să mi se facă dreptate. Aş vrea să-l întîlnesc pe preşedintele Giorgio Napolitano. Dînsului i-aş putea explica totul".