Noul ministru al Finanţelor Publice, Bogdan Drăgoi, a demisionat ieri din funcţia de preşedinte al Comitetului Reprezentanţilor al Fondului Proprietatea (FP), cu efect imediat, ca urmare a numirii sale la conducerea Ministerului Finanţelor.
„Am dori să îi mulţumim domnului Drăgoi pentru contribuţiile sale aduse în calitate de preşedinte al Comitetului Reprezentanţilor. Eforturile sale continue şi sprijinul acordat acestui proiect important au fost esenţiale, iar calităţile sale de lider, implicarea activă şi dedicarea totală pentru succesul Fondului au fost pe deplin apreciate. A fost o plăcere să lucrăm cu domnul Drăgoi şi îi urăm mult succes în viitoarea sa funcţie de Ministru al Finanţelor Publice”, a declarat Greg Konieczny, manager de fond al Fondului Proprietatea.
Comitetul Reprezentanţilor este alcătuit din cinci membri care sunt însărcinaţi cu supravegherea generală a managerului de investiţii şi a administratorului unic al Fondului şi răspund în faţa acţionarilor Fondului.
Între atribuţiile Comitetului Reprezentanţilor se numără aprobarea prealabilă a situaţiilor financiare ale Fondului şi a bugetului anual de cheltuieli.
CITEŞTE ŞI:
Bogdan Drăgoi, secretar de stat în MFP, despre decizia S&P: Când ratingul scade toate societăţile şi economia sunt afectate
Secretarul de stat în Ministerul de Finanţe Bogdan Drăgoi îl contrazice pe Băsescu: Bineînţeles, criza a început
Înainte de a fi numit ministru, Bogdan Drăgoi, a fost secretar de stat în Ministerul Finanţelor.
El a fost propus de PDL pentru postul de ministru al Finanţelor în guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu.
Drăgoi, în vârstă de 31 de ani, este artizanul ieşirii României pe piaţa externă prin vânzarea de euro-obligaţiuni pe o perioadă de 5 ani, la un randament de 5,29%.
El este unul dintre cei mai tineri demnitari ro