Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Pensionarii muncesc pentru a câştiga un ban în plus

Publicat in Adevarul, marți 11 mai 2010 ·

Trei persoane pensionate pe caz de boală sunt angajate la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor. Croitorul şi cele două frizeriţe îşi mai rotunjesc veniturile cu procentul pe care îl câştigă din serviciile prestate.

Nicolae Popescu are 56 de ani şi este pensionat pe caz de boală. Este croitor de aproape 40 de ani, iar de când a ieşit la pensie, lucrează la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Târgu-Jiu. Câştigă aproximativ 40 la sută din încasări, ceea ce înseamnă, în medie, 200 de lei pe lună. Preţurile practicate aici sunt de câteva ori mai mici decât la celelalte croitorii. De exemplu, confecţionarea unei fuste costă aici 17 lei la CARP, iar la o croitorie din oraş, ajunge la peste 40 de lei. „Sunt mulţi bătrâni amărâţi, cărora le iau şi mai puţini bani. Mă bucur că am reuşit să mă angajez aici, am şi activitate şi mai câştig şi bani. Nu mulţi, dar tot e ceva“, spune croitorul. Pensionarul Florin Sârbu apelează destul de des la serviciile croitorului. „Cam tot timpul vin la croitor, pentru scurtatul sau strâmtatul pantalonilor, pentru fermoare şi pentru alte servicii. Preţurile sunt foarte mici, în comparaţie cu celelalte croitorii, unde nu mi-aş permite să merg“, spune bărbatul.

Tunsul costă trei lei

La frizerie lucrează două pensionare. Lucica Uţă are 54 de ani şi este pensionată pe caz de boală, suferind de diabet. Lucrează patru ore pe zi, iar în zilele bune, are şi zece clienţi. „Mulţi pensionari vin după data de 15, pentru că atunci iau pensia. Pentru membrii CARP, tunsul costă trei lei, iar pentru cei din familie, patru lei. Profesez această meserie de 35 de ani şi am o pensie de 530 de lei. Nu mă descurc cu toate cheltuielile şi de aceea m-am hotărât să lucrez şi aici. Cel mai mult am câştigat într-o lună 350 de lei. Îmi prind bine banii, îmi sunt de ajutor. Mai facem şi noi împrumuturi şi plătim ratele cu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Posibilă tentativă de suicid în staţia de metrou Obor / Circulaţia afectată / Sistem pendulă între Dristor şi Iancului şi între Ştefan cel Mare şi Republica

News.ro acum o ora
Circulaţia metrourilor este afectată, joi seară, după ce un călător a căzut pe şine în staţia de metrou Obor. UPDATE: ”Până la finalizarea intervenţiei organelor abilitate, circulaţia trenurilor de metrou pe Magistrala 1 se desfăşoară în sistem pend

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 2 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum o ora
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Hidroelectrica și Masdar au semnat pentru extinderea scopului acordului de colaborare, în vizita delegației Românie în Emiratele Unite

Gandul acum o ora
Hidroelectrica și Masdar au agreat, în cadrul vizitei de lucru în Emiratele Arabe Unite, să extindă scopul societății mixte (JVC) ce urmează a fi înființată precum și implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii, în condiții de exclusiv

Iohannis a reiterat, la Consiliul European, că Ucraina, alături de Republica Moldova, rămân teme de prioritate absolută şi a insistat asupra necesităţii unei abordări de securitate care să includă întreaga regiune a Mării Negre

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, miercuri şi joi, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, care a avut loc la Bruxelles, Regatul Belgiei. Reuniunea a debutat cu o recepţie oferită de către Majestatea Sa Philippe, Regele Belgienilo

NATO afirmă că "lucrează" la trimiterea de rachete antiaeriene în Ucraina

News.ro acum 2 ore
NATO lucrează la trimiterea mai multor sisteme antiaeriene în Ucraina, a declarat joi secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, ca răspuns la solicitările de ajutor ale Kievului în faţa raidurilor ruseşti, relatează Reuters. "

O nouă medalie de aur! David Popovici s-a impus și în proba de 200 m liber la Campionatele Naționale de la Otopeni

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
David Popovici s-a impus și în proba de 200 metri liber la Campionatele Naționale de la Otopeni. E a doua medalie de aur, după cea de la 50 metri liber.

Un bărbat de 33 de ani a MURIT în timpul unui zbor cu avionul și soția sa, însărcinată, nu a știut nimic până la aterizare. Ce s-a întâmplat

Gandul acum 19 minute
Un bărbat de 33 de ani a murit în timpul unui zbor Ryanair din Torino, iar soșia sa, însărcinată a aflat de tragedie abia la aterizare, pentru că avea locul mult mai în spate. Giuseppe Stilo și soția sa, Federica Marrella, erau așezați la poluri opu

Ludovic Orban îşi cere scuze faţă de ieşeni pentru că în urmă cu patru ani l-a susţinut pe Chirica la Primărie: Recunosc că am făcut o greşeală. De data asta îl susţin pe Marius Bodea

News.ro acum 2 ore
Liderul Forţa Dreptei Ludovic Orban a declarat, joi, că îşi cere scuze de la ieşeni pentru că l-a susţinut pe Mihai Chirica la alegerile din 2020 pentru Primăria Iaşi, el opinând că ”în afară de palavre, show, spectacole ieftine şi întrebări privind

Exercițiu militar la Tulcea. Participă forţele terestre, aeriene şi navale

Ziare.com acum 3 ore
Ministerul Apărării organizează începând de joi, 18 aprilie, un exerciţiu de instruire cu termen scurt de notificare, în judeţul Tulcea, la acesta participând militari din Forţele Terestre, Forţele Aeriene şi Forţele Navale, cu mijloace tehnice, inc

Vremea

București
acum

11°
joi

8°/14°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

joi

7°/8°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

6°/9°
Constanta
acum

11°
joi

9°/15°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/14°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

0°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/14°
Timisoara
acum

joi

6°/12°
vin.

4°/14°
sâm.

3°/15°
dum.

5°/16°