Abandonarea proiectului de construcţie a reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă va duce la explozia preţurilor şi dependenţă de energia de import, consideră Teodor Chirica, membru al comitetului executiv al Forumului Atomic European (FORATOM) şi fost director general al Nuclearelectrica.
El apreciază că lipsa deciziei politice în derularea proiectelor de producţie a energiei, inclusiv reactoarele 3 şi 4, şi "pasarea" acestora de la un Guvern la altul vor duce la situaţia în care România nu va mai avea suficientă energie din surse interne şi va fi nevoită să importe, astfel că preţurile vor "exploda".
"Lipsa de decizie şi rostogolirea de la o legislatură la alta vor duce la importuri de energie şi la explozia costurilor. Ţara se va sufoca", a spus el.
Strategie fără sens
La rândul său, Ioan Avram, fost ministru în guvernele Dăscălescu din perioada comunistă, a declarat că „fără reactoarele 3 şi 4 România nu are nicio şansă la reindustrializare”. El a spus că nu există o idee generală, un scop care să fie urmărit: dacă înainte de 1989 numai irigaţiile consumau 3.000 – 5.000 MW, acum prea puţin se întâmplă acest lucru.
Concomitent, din industria energofagă au rămas puţine unităţi şi acum tot ce contează este să rămâi pe profit, marii consumatori industriali ameninţând cu reducerea producţiei din cauza preţurilor mari la energie, a mai spus el.
România a înregistrat de Paşti minime istorice de consum. Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, explica în urmă cu câteva zile că nu poate exista un sector energetic performant într-o ţară unde industria nu este modernizată şi că investitorii ar trebui să se gândească cui vor vinde energia în cazul în care decid demararea unor proiecte în sectorul energetic.
Independenţa energetică
Cu toate acestea, Vosganian apreciază că ţara noastră ar trebui să realizeze în continuare reactoarele 3