Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fenchiu: „Sunt 12 companii interesate de CFR Marfă“. Ponta: „cei care şi-au bătut joc de Oltchim în toamnă să nu mai aibă niciun fel de loc de acţiune“

Publicat in Adevarul, marți 16 aprilie 2013 ·

Ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu, a anunţat Guvernul că 12 companii "foarte puternice din Europa" sunt interesate de privatizarea CFR Marfă, iar premierul Victor Ponta i-a cerut ca procesul să fie unul transparent şi să nu se mai repete situaţia de la Oltchim.

Ministrul Transporturilor a fost întrebat de premierul Victor Ponta, în şedinţa de Guvern, cum decurge procesul de privatizare a CFR Marfă, iar acesta l-a asigurat că procesul decurge foarte bine.

"Da, domnul prim-ministru, suntem în grafic. Fără a da nume, că nu pot astăzi, vreau să vă spun că există, se pare, un interes destul de mare, sunt vreo 12 companii care au anunţat că vin deja să cumpere caiete de sarcini. Sper din toată inima să fie în regulă”, a spus Fenechiu.

Ponta i-a cerut să nu prezinte public niciun nume de companie şi să aibă grijă ca procesul de privatizare să fie organizat transparent, fără ca aceia care "şi-au bătut joc de Oltchim în toamnă" să poată acţiona.

"Transparenţă maximă, condiţii în aşa fel încât cei care şi-au bătut joc de Oltchim în toamnă să nu mai aibă niciun fel de loc de acţiune", a atenţionat Ponta, fiind asigurat de ministru că situaţia nu se va repeta.

„Am încredere în compania care asigură consultanţa, iar condiţiile impuse de ei pentru această procedură sunt atât de dure încât chiar nu-şi mai poate permite niciunul din cei care au fost astă toamnă la Oltchim, sută la sută. Ca drept dovadă, toţi cei care până acum s-au înscris sunt reprezentanţi ai unor companii foarte puternice din Europa”, a dat asigurări ministrul.

Licitaţia pentru pachetul de 51% din acţiunile CFR Marfă va porni de la un preţ de 798,05 milioane lei (180 milioane de euro), iar câştigătorul va fi stabilit la jumătatea lunii iunie.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis a aprobat cererile de urmărire penală pentru Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, în ”Dosarul Mineriada”

Ziua Constanta acum 36 minute
Președintele Klaus Iohannis a aprobat cererile de urmărire penală pentru Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, în ”Dosarul Mineriada”, conform știripesurse.ro. ”Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis ministrului justiției, doamna

Inspecția Judiciară cere suspendarea judecătoarei din procesul lui Vlad Pascu. Este cea care l-a căutat în sală pe tânărul ucis în accident

HotNews acum 46 minute
Inspecția Judiciară a anunțat marți că a propus Consiliului Superior al Magistraturii suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu de la Judecătoria Mangalia, care judecă procesul lui Vlad Pascu. Amintim că la primul termen al dosar

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin pe sticlă! Cei trei sunt juraţii sezonului 9 MasterChef România

Ziua Constanta acum o ora
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin la Pro TV. Ei vor fi juraţii sezonului 9 MasterChef România. ​„Suntem foarte încântați să anunțăm revenirea formatului TV care a creat o adevărată revoluție culinară și a inspirat milioa

Percheziții ale Poliției la Mureș, într-un dosar care vizează organizarea de lupte între câini. Cum au fost sancționați proprietarii animalelor

Ziare.com acum o ora
Poliţia din Mureş a făcut percheziţii, marţi, 16 aprilie, la mai multe adrese, într-un dosar privind organizarea de lupte între câini, fiind descoperite animale cu urechile cupate, dar şi câini despre care se suspectează că erau dresaţi pentru a se

Curtea Constituțională a Republicii Moldova a dat undă verde organizării referendumului de aderare la UE

HotNews acum 46 minute
Curtea Constituțională de la Chișinău și-a dat avizul pentru legea privind organizarea referendumului privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, pe care partidul președintei Maia Sandu dorește să îl organizeze anul acesta, relatează D

Un nou val de praf saharian deasupra României. Zonele unde pot fi observate depunerile

Ziare.com acum 4 ore
O masă de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană va ajunge deasupra României pe parcursul zilei de marţi, 16 aprilie. Meteorologii afirmă că o masă de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană va ajunge deasupra Români

Parlament: Câinii ghizi ai persoanelor nevăzătoare vor avea acces oriunde

Mediafax acum o ora
Persoanele nevăzătoare vor putea intra oriunde însoţite de câini ghizi, inclusiv în mijloace de transport în comun, magazine şi instituţii publice. Legea USR care stabileşte acest lucru a fost adoptată de Parlament şi mai este nevoie doar de promulg

Putin a numit un nou ambasador al Rusiei în România. Cine este Vladimir Lipaev

Ziare.com acum o ora
Președintele rus Vladimir Putin l-a numit pe Vladimir Lipaev ambasadorul al Rusiei în România. Decretul a fost publicat pe portalul oficial de informații juridice, informează agenția rusă Tass. Printr-un alt decret, președintele Federației Ruse l-a

Flacăra Jocurilor Olimpice Paris 2024 a fost aprinsă (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Flacăra Jocurilor Olimpice Paris 2024 a fost aprinsă, astăzi, 16 aprilie 2024, la Archaia Olympia, în Grecia, cu 100 de zile înaintea ceremoniei de deschidere a Jocurilor de vară de la Paris (26 iulie - 11 august). Mişcarea Olimpică din România a

Fechet: Zilnic au început să se colecteze câte 5 milioane de PET-uri în sistemul SGR

Adevarul acum o ora
Sistemul Garanţie-Returnare (SGR) este probabil cel mai bun sistem de management al deşeurilor din România, iar în prezent a fost spartă bariera de 5 milioane de PET-uri colectate în fiecare zi în România, a declarat, marţi, ministrul Mediului, Mirc

Vremea

București
acum

29°
mar.

17°/29°
mie.

15°/25°
joi

8°/14°
vin.

5°/16°
Iasi
acum

27°
mar.

14°/27°
mie.

9°/14°
joi

4°/8°
vin.

5°/12°
Constanta
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

16°/21°
joi

9°/16°
vin.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

9°/24°
mie.

5°/9°
joi

4°/7°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

17°
mar.

7°/23°
mie.

6°/10°
joi

5°/11°
vin.

3°/12°