Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce sectoare au săltat economia României

Publicat in Adevarul, marți 6 decembrie 2011 ·

Creşterea cu 8,5% a sectorului agricol în trimestrul al treilea din acest an a propulsat România pe prima poziţie în topul celor mai dinamice economii din Uniunea Europeană.

Detaliile privind evoluţia economiei din trimestrul al treilea şi din primele nouă luni ale acestui an arată că principalul motor al creşterii Produsului Intern Brut (PIB) a fost agricultura. Acest sector a avut un avans surprinzător de 22,1% faţă de acelaşi trimestru din 2010, respectiv de 8,5% faţă de trimestrul anterior şi de 16,4% faţă de intervalul ianuarie-septembrie 2010.

Cu asemenea performanţe în agricultură, care reprezintă 12,3% din PIB-ul trimestrului III, economia a avansat, per ansamblu, cu 4,4% faţă de acelaşi trimestru din anul trecut şi cu 1,8% faţă de trimestrul anterior, potrivit datelor raportate ieri de Institutul Naţional de Statistică. Aceste cifre plasează România pe primul loc între cele 18 ţări din Uniunea Europeană care şi-au raportat la Eurostat evoluţiile din trimestrul al treilea.

În primele nouă luni din acest an, economia a crescut cu 2,7%, impulsionată tot de agricultură, cu un avans de 16,4%, valoarea PIB ajungând la 388,6 miliarde de lei (echivalentul a 90 de miliarde de euro la un curs mediu de 4,3 lei/euro). Click pe foto pentru a vedea PIB în trimestrul al III-lea

Motoarele secundare: exporturile şi industria

Dincolo de performanţele din agricultură (care, din păcate, sunt doar sezoniere), economia a mai avut drept motoare de creştere exporturile, industria şi construcţiile. Şi consumul a crescut, dar avansul acestuia este încă timid, din cauza scăderii puterii de cumpărare a populaţiei şi a austerităţii impuse de Guvern în sectorul de stat.

Exporturile au avut cea mai mare creştere după agricultură, înregistrând un avans de 8,9% în trimestrul al treilea faţă de aceeaşi perioadă din 2010 şi de 2,5% faţă de trimestru

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Popescu Piedone și-a depus oficial candidatura: „Dacă PSD vrea o victorie în toamnă, ar fi înțelept să mă susțină”

HotNews acum 38 minute
Cristian Popescu Piedone și-a depus oficial candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei din partea PUSL, el invitând PSD să-l susțină, dacă social-democrații își doresc să obțină victoria la alegerile prezidențiale din toamnă. La eveni

Când se reia procesul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai. Cererea de abținere a judecătoarei a fost respinsă

Ziare.com acum 52 minute
Cererea de abţinere a judecătoarei din dosarul lui Vlad Pascu de la Judecătoria Mangalia a fost respinsă, vineri, 19 aprilie, iar decizia instanţei este definitivă. „Respinge, ca nefondată, cererea de abţinere formulată de către doamna judecător Pop

Ciolacu anunţă reorganizarea MAE. Vor fi redimensionate consulatele

Mediafax acum 23 minute
„Toate ministerele, conform legii în vigoare, se reorganizează, inclusiv Ministerul de Externe. Mai mult, vedeţi care este dinamica. În fiecare zi, în Dubai sunt 100.000 de români în vacanţă. Este normal că dimensiunea reprezentanţelor, consulatelor

Poliția Română Tablou de 2 milioane de euro, găsit în România – a fost furat dintr-o galerie de artă din Oxford

Ziua Constanta acum 3 ore
Un tablou în valoare de 2.000.000 de euro a fost găsit în România. Autoritățile spun că bunul cultural ar fi fost tranzacționat pe piața neagră și că face parte din lotul tablourilor furate în noaptea de 14 martie 2020, dintr-o galerie de artă din O

Motivul aberant pentru care un bărbat a anunțat prezența unei bombe la bordul avionului ce a aterizat de urgenţă la Timişoara SURSE

Ziare.com acum 52 minute
Un cetăţean din Polonia ar fi fost cel care a anunţat prezenţa unei bombe la bordul avionului care efectua o cursă charter de la Wroclaw spre Hurgada şi care a trebuit să aterizeze la Timişoara, potrivit unor surse. Conform aceloraşi surse, cetăţean

Automatele comerciale vor trebui dotate cu aparate de marcat electronice fiscale

Mediafax acum o ora
Companiile care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale care funcţionează pe bază de plăţi cu cardul, precum şi de acceptatoare de bancnote sau monede, au obligaţia de a le dota cu aparate de mar

Ciolacu măreşte presiunea pe Cîrstoiu: Trebuie să explice toate aspectele, astfel nu putem merge mai departe

Mediafax acum o ora
Întrebat vineri dacă îi va cere lui Cătălin Cîrstoiu să se retragă, Marcel Ciolacu a spus: „Eu nu cer nimănui să se retragă sau să nu se retragă. Având o experienţă politică, spun eu, mai mare decât domnul doctor Cîrstoiu, eu am făcut o recomandare

Primul Tesla Pop-Up Store din România, în Iulius Town Timișoara (P)

Timpolis acum 15 minute
  Sursă foto: IUlius Town Tesla a deschis primul magazin Tesla Pop-Up din România în Iulius Town Timișoara. Model Y și Model 3 sunt cele două mașini expuse în cadrul locației, iar cei care doresc un test drive se pot programa pe site-ul oficial al T

Klaus Iohannis va face săptămâna viitoare o vizită oficială în Coreea de Sud

HotNews acum 3 ore
Președintele Klaus Iohannis va merge într-o vizită oficială în Coreea de Sud, în perioada 22-24 aprilie 2024, anunță Administrația Prezidențială. Este al patrulea turneu oficial al președintelui din ultimul an, după ce a călătorit în Asia, Africa și

USR depune plângeri la ANI şi DNA împotriva „caracatiţei” lui Piedone

Mediafax acum 23 minute
„Este inacceptabil ca o primărie care ar trebui să servească interesele publice să fie transformată într-o agenţie de ocupare a forţei de muncă pentru rudele şi pilele lui Piedone. Ştiam deja că ginerele şi trei nepoţi au fost angajaţi de primar, da

Vremea

București
acum

13°
vin.

7°/14°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

11°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

12°
vin.

7°/12°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

11°
vin.

5°/12°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/16°
lun.

4°/6°