Un mic suport la început de cale este neprețuit pentru doamnele care se lansează în business. Datorită unor granturi externe, demonstrează tuturor că locul lor nu mai e demult la bucătărie.
„Afacerile noastre sunt o dovadă că oricine se poate realiza", spun femeile din Moldova care şi-au pus pe roate businessul cu bani împrumutaţi. Recunosc însă că de la idee până la succes drumul este anevoios, mai ales atunci când mulţi mai cred că profesionalismul are gen. Un colac de salvare pentru cele care vor să spargă stereotipul femeii casnice sunt proiectele internaţionale adresate antreprenoarelor.
Larisa Cojocari (55 de ani), din Chişinău, este una dintre femeile pentru care hainele comode nu sunt doar o necesitate, ci şi o sursă de venit. Ea este directorul companiei Vasconi, care confecţionează articole din tricot pentru bărbaţi, femei şi copii. Conduce opt magazine în Capitală, alte trei la - Bălţi şi are 70 de persoane în subordine. Totul a început însă de la zero. „În 1997, când am deschis fabrica, am împrumutat bani de la cunoscuţi. După ce am întors datoriile, am reuşit să ne extindem. Afacerea îmi oferă posibilitatea să fiu tot timpul în acţiune", povesteşte femeia.
Alături de ea lucrează soţul şi fiul lor mai mic, care o încurajează şi o ajută. Pentru că a beneficiat de suport financiar de la compania de consultanţă în afaceri BAS (Business Advisory Services) a Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare, antreprenoarea a reuşit să-şi automatizeze procesul de producţie, iar veniturile au crescut cu 30%. Este sigură că, în timp, tot mai multe doamne vor sta la cârma marilor companii. Tot în industria textilă activează şi Silvia Lazu (34 de ani), din Sadaclia, proprietara unui brand de haine pentru copii, de la nou-născuţi până la vârsta de 4 ani.
IDEEA A VENIT ODATĂ CU BARZA
„Ideea a apărut în 2004, când s-a născut primul meu copil.