Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ARCA va efectua teste de zbor pentru nava de explorare ExoMars a Agenţiei Spaţiale Europene

Publicat in Mediafax, vineri 28 decembrie 2012 ·

Asociaţia Română pentru Cosmonautică şi Aeronautică (ARCA) şi Agenţia Spaţială Europeană (ESA) au semnat un contract de 1,1 milioane de dolari pentru programul ExoMars, în cadrul căruia ARCA va testa paraşutele ce vor fi utilizate de o navă spaţială pentru a se plasa pe suprafaţa planetei Marte.

Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, ARCA va construi două baloane de mare altitudine şi două vehicule de test, cântărind o jumătate de tonă fiecare. Vehiculul - DTV (Drop Test Vehicle) - va fi lansat până la altitudinea de 30 de kilometri, deasupra Mării Negre. Vehiculul va cădea, până va atinge o viteză de 0,8 Mach. La această viteză transonică, DTV va declanşa sistemul de paraşute, pentru a le testa în zbor, în condiţiile atmosferice simulate ale planetei Marte. Datele de zbor vor fi transmise de la DTV la Centrul de control şi comandă a zborului aparţinând ARCA.

"ARCA va testa paraşutele pentru nava spaţială ExoMars în 2013, pe parcursul programului «High Altitude Drop Test». După încheierea programului, va trebui să calificăm paraşutele pentru integrarea la bordul navei spaţiale ExoMars, ceea ce îi va permite să se plaseze în siguranţă pe suprafaţa planetei Marte", a spus Don McCoy, ExoMars Project Manager, ESA.

"Explorarea spaţială este obiectivul ARCA pe termen lung şi implicarea în programul ExoMars este parte a viziunii noastre. Pentru programul ExoMars, ARCA va construi sistemele de zbor care vor permite testarea şi va efectua două zboruri pentru a testa paraşutele de recuperare", a spus Dumitru Popescu, preşedintele ARCA.

Programul ExoMars al Agenţiei Spaţiale Europene vizează explorarea planetei Marte. Vehiculul spaţial ExoMars va fi lansat în ianuarie 2016, cu o rachetă rusească Proton, iar călătoria spre Marte va dura în jur de 9 luni. Sistemul ExoMars va fi format dintr-o navă (Orbiter) şi un Lander (Modulul Demonstrator de intra

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 7 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Nicușor Dan l-a provocat pe Piedone la o dezbatere TV: „Moderată de un profesionist. E ușor ca o discuție să degenereze în circ”

HotNews acum 4 ore
Nicușor Dan și-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Capitalei, ocazie cu care l-a provocat pe Cristian Popescu Piedone la dezbatere electorală televizată care ar urma să fie moderată de un jurnalist care să fixeze temele dezbaterii

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 5 ore
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Sorana Cîrstea şi-a aflat adversara din turul trei la masters-ul de la Madrid

Mediafax acum o ora
Iga Swiatek, numărul unu mondial în tenisul feminin, va fi adversara Soranei Cîrstea la turneul Madrid Open. Poloneza a câştigat la debutul ei în acest sezon pe zgura madrilenă în faţa chinezoaicei Wang Xiyu (52 WTA). A patra întâlnire directă dintr

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte/

News.ro acum 2 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 2 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 4 ore
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 4 ore
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Prahova: 42 de persoane, evacuate din blocurile de pe strada din Slănic care s-a surpat/ Măsuri adoptate în urma şedinţei CJSU

News.ro acum o ora
Un număr de 42 de persoane au fost evacuate din blocurile situate pe strada 23 August din oraşul prahovean Slănic, decizia fiind luată în condiţiile în care, joi dimineaţă, strada s-a surpat, o parte din asfalt deplasându-se la doi metri adâncime. M

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 8 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Vremea

București
acum

11°
joi

11°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/21°
vin.

8°/16°
sâm.

8°/19°
dum.

10°/21°
Constanta
acum

13°
joi

13°/17°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/12°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

joi

4°/14°
vin.

5°/16°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°