Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dafora a început lucrările de foraj a unei sonde din Gorj pentru Rompetrol. Investiţia kazahilor în zonă se ridică la 10 milioane de dolari în acest an

Publicat in Adevarul, marți 2 aprilie 2013 ·

Compania Dafora Mediaş a început lucrările de foraj a unei sonde pentru Rompetrol în judeţul Gorj, parte a unui program în care compania petrolieră vizează în acest an investiţii de peste 10 milioane de dolari pentru explorarea unui perimetru din judeţele Mehedinţi şi Gorj.

"Sonda Lupşa Sat-1 (judeţul Gorj), care este proiectată să atingă adâncimea de aproximativ 4.250 m, face parte dintr-un program al companiei Rompetrol ce vizează investiţia a peste 10 milioane de dolari în acest an pentru explorarea perimetrului Zegujani, cu o suprafaţă de 1.800 kilometri pătraţi. Dafora şi Rompetrol se află la cel de-al doilea proiect derulat împreună, după ce în anul 2012 s-au început lucrările de foraj la sonda Feteasca Kaz 1 care este încă în derulare", se arată într-un comunicat transmis de Dafora.

Forajul sondei într-un perimetru amplasat în judeţele Mehedinţi şi Gorj a fost anunţat încă de săptămâna trecută de Rompetrol.

Perimetrul Zegujani, cu o suprafaţă de 1.800 kilometri pătraţi, este amplasat pe teritoriul a două judeţe, respectiv Mehedinţi şi Gorj. Lucrările fac parte din intenţia grupului de intensificare a activităţilor de upstream în România.

Rompetrol are un portofoliu de lucrări de servicii la sondă în România, Libia şi Kazahstan, iar planurile grupului vizează consolidarea poziţiei pe aceste pieţe şi începerea de proiecte noi în Africa de Nord şi Orientul Mijlociu.

Rompetrol deţine în concesiune, în România, cinci perimetre de explorare geologică, în Satu Mare, Zegujani, Greşu, Nereju şi Focşani.

Compania Dafora este controlată de omul de afaceri Gheorghe Călburean, care deţine aproape 50% din acţiunile Dafora. În acţionariatul companiei se mai regăşte firma Foraj Sonde Craiova, controlată de oamenii de afaceri Marius şi Emil Cristescu. Firma deţine 13,67% din titlurile Dafora.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mărfuri cu două persoane la bord s-a prăbuşit în Alaska: „Nu au fost găsiţi supravieţuitori”

G4Media acum o ora
Un avion de mărfuri s-a prăbuşit marţi în Alaska, cu două persoane la bord, care probabil au murit, au anunţat autorităţile americane, transmite AFP, citată de Agerpres. Accidentul a avut loc în jurul orei 10 dimineaţa în apropierea aeroportului din

Scandal la nivel înalt în Rusia. Un ministru decorat de Putin, reținut pentru luare de mită

Ziare.com acum 9 ore
Ministrul adjunct al Apărării din Rusia, Timur Ivanov, a fost reţinut sub suspiciunea de luare de mită, informează agenția TASS printr-un comunicat. "Suspectat de comiterea unei infracțiuni în temeiul părții 6 a articolului 290 din Codul penal al Fe

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum 9 ore
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

Adunări generale - Convocări - 24 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 10 ore
Administratorul unic al S.C. BRINTEX S.A, cu sediul în Braşov, Str. M. Kogălniceanu nr. 23, bl. C 7, et. VI, biroul 602, camera 1, jud. Braşov, J8/116/1991, RO 1102700, în temeiul Actului constitutiv actualizat şi al prevederilor art. 117 din Legea

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum 11 ore
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

ONU cere anchetă internațională la spitalele atacate de Israel în Gaza, unde au fost descoperite mai multe gropi comune

Ziare.com acum o ora
Naţiunile Unite au cerut marţi "o anchetă clară, transparentă şi credibilă" privind gropile comune descoperite la două spitale importante din Gaza, devastată de război, care au fost atacate de trupele israeliene, transmite The Associated Press. Anch

Şapte persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie, pe DN7, la Deva

Adevarul acum 10 ore
Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad, după ce autovehiculul a intrat într-un parapet care desparte sensurile de mers ale drumul

Handbal masculin: Dinamo Bucureşti - Skjern Handbold, scor 28-27, în turul sferturilor European League

News.ro acum 11 ore
Campioana Dinamo Bucureşti a învins marţi, pe teren propriu, într-o atmosferă electrizantă, formaţia daneză Skjern Handbold, scor 28-27 (14-15), în turul sferturilor de finală ale European League. Returul va fi în 30 aprilie, în deplasare, pentru un

Mesajul lui CIOLACU pentru PIEDONE: În viață trebuie să ne așezăm la masă, să nu avem ORGOLII

Gandul acum 13 ore
Președintele PSD Marcel Ciolacu are un mesaj pentru primarul Sectorului 5 și candidat la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone: să ne așezăm la masă, să nu avem orgolii. Premierul a transmis acest apel către Piedone la evenimentul de lansare

Marius Tucă Show începe miercuri, 24 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitați: Mirel Palada și H.D. Hartmann

Gandul acum 9 ore
Invitații zilei sunt Mirel Palada, sociolog și H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

10°
mie.

9°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°
Iasi
acum

mie.

9°/21°
joi

11°/22°
vin.

8°/12°
sâm.

7°/19°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/16°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

8°/16°
joi

6°/8°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/19°