Dacă şi salariile din companiile de stat s-ar reduce cu 25%, pensiile ar putea fi tăiate doar cu 7%, şi nu cu 15%, cum plănuieşte Guvernul. După ce „Adevărul“ a arătat că şi salariile din companiile de stat ar trebui reduse, ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a anunţat că se va gândi la o „taxă de solidaritate“.
Plecând de la informaţiile publicate ieri în „Adevărul", privind excluderea salariaţilor din societăţile de stat de la planul de austeritate, ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a fost luat cu asalt ieri de parlamentarii democrat-liberali, la întâlnirea pe care parlamentarii care susţin Guvernul au avut-o ieri cu preşedintele, premierul şi membrii Executivului.
CITEŞTE ŞI
Scandalos: firmele de stat nu taie din salarii
Bugetari care sfidează "curba de sacrificiu": salariile ceferiştilor nu scad cu 25%
Dinozaurii Moldovei de la stat sfidează criza
„Toţi am fost de acord, inclusiv preşedintele Băsescu, că şi angajaţii companiilor cu capital public trebuie să fie supuşi reducerilor salariale. Ministrul Vlădescu ne-a asigurat că ne va prezenta o soluţie clară la viitoarea întâlnire pe care o va avea cu grupurile noastre parlamentare", a arătat deputatul Sulfina Barbu, şefa organizaţiei de femei a PDL. Vlădescu a susţinut ieri că analizează posibilitatea introducerii unei „taxe de solidaritate" pentru angajaţii cu un anumit nivel de venit din companiile la care statul este acţionar majoritar.
„În cazul acestor entităţi economice, eventual, poate fi vorba despre o taxă de solidaritate, care oricum se va aplica tuturor celor cu venituri peste un anumit nivel", a declarat Vlădescu, la finalul întâlnirii.
Potrivit Sulfinei Barbu, ideea „taxei de solidaritate" despre care Vlădescu a vorbit fără convingere la finalul reuniunii s-a născut chiar în cadrul întâlnirii de ieri, plecând de la exemplul şefului