Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministerul Sănătăţii: Coplata, mecanism de control al internărilor nejustificate sau fictive şi al raportărilor false

Publicat in Mediafax, luni 28 ianuarie 2013 ·

Coplata modică doar la nivelul spitalului, acceptată de Fondul Monetar Internaţional (FMI), reprezintă un mecanism de control al internărilor nejustificate sau fictive şi al raportărilor false, precizează Ministrul Sănătăţii (MS).

"Legislaţia în vigoare prevede implementarea mecanismului de coplată, conform Legii 220/2011 privind modificarea Legii 95/2006. Aceasta prevedere a făcut parte din conditionalităţile discutate şi stabilite cu organismele internaţionale (FMI, BM şi CE), încă din anii precedenţi. În acest context, s-a decis în urma discuţiilor cu FMI, la propunerea Ministerului Sănătăţii, FMI a acceptat introducerea unei coplăţi modice doar la nivelul spitalului, ca mecanism de control al internărilor nejustificate, fictive şi a raportărilor false", se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX luni de MS.

Ministerul precizează că această formă de coplată va fi aplicată numai în spitale, acolo unde şi costurile sunt mai mari, comparativ cu medicina primară. În acest caz, coplata va fi plătită la externare.

Coplata nu va fi aplicată serviciilor de urgenţă, în ambulatoriu de specialitate, medicina de familie sau iî cazul analizelor medicale, precum şi persoanelor exceptate prin lege, cum ar fi copiii, gravidele, pensionarii cu mai puţin de 740 de lei pe lună, bolnavii incluşi în programele naţionale de sănătate, dacă nu realizează venituri din muncă, şi veteranii de razboi, se mai arată în comunicat.

Cuantumul modic al sumelor si regulamentul de aplicare ale mecanismului vor fi stabilite în normele la contractul-cadru, privind acordarea asistenţei medicale, potrivit MS.

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat anterior, tot luni, că măsura coplăţii în sistemul sanitar va fi implementată cu o "valoare modestă", doar în sistemul spitalicesc, începând cu 1 martie 2013, la momentul externării.

"În urma discuţiilor cu FM

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă, întrebat dacă e mulţumit de explicaţiile date de Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul la Primăria Capitalei: Nu am văzut ce a declarat domnul doctor, motiv pentru care în acest moment nu s-a schimbat nimic faţă de ceea ce am declarat aseară

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, vineri seară, întrebat dacă este mulţumit de explicaţiile date de Cătălin Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, că nu ştie ce a declarat Cîrstoiu, astfel că îşi menţine

Cancelarul german afirmă că războiul din Ucraina ar putea continua mai mulți ani

Ziare.com acum 2 ore
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz, relatează dpa. Nimeni nu ar putea spune dacă acest răz

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

Mediafax acum 3 ore
Cel puţin o persoană a folosit un extinctor pentru a încerca să stingă focul, iar un medic de urgenţă s-a grăbit să ajungă la bărbat şi a încercat să-i acorde ajutor, potrivit unei jurnaliste de la CNN, care a relatat scena care s-a desfăşurat în fa

Căpitanul celor de la CFR Cluj, discurs categoric după umilința cu Farul: „Nu merităm să purtăm acest tricou”

HotNews acum o ora
Farul Constanța a făcut vineri instrucție cu CFR Cluj, scor 5-1, iar ardelenii au coborât pe locul al patrulea în play-off-ul SuperLigii și pot rata în acest sezon cupele europene. Mario CamoraFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / P

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum 3 ore
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

Gabriela Ruse nu a reuşit să treacă de Caroline Garcia în sferturi la Rouen

News.ro acum 4 ore
Gabriela Ruse, locul 162 WTA, a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a fost învinsă de sportiva franceză Caroline Garcia, numărul 23 mondial şi favorită 2, scor 6-3, 6-4, într-o oră şi

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 4 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 5 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

O persoană A MURIT și alte patru au fost rănite, între care doi copii, în urma unui grav accident produs în Râmnicu-Vâlcea

Gandul acum 3 ore
Un accident grav s-a petrecut vineri în Râmnicu-Vâlcea, în urma căruia un bărbat a murit și alte patru persoane au fost rănite, într care doi copii, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. La fața locului au intervenit repr

Nimeni nu are de câştigat de pe urma unui alt război în Orientul Mijlociu, afirmă șeful NATO

HotNews acum 15 minute
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi-a exprimat vineri preocuparea privind situaţia din Orientul Mijlociu după lovitura aeriană atribuită Israelului asupra Iranului. Jens Stoltenberg, secretarul general al NATOFoto: Kenzo Tribouillard /

Vremea

București
acum

sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

7°/11°
mar.

7°/12°
Iasi
acum

sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

4°/14°
mar.

7°/15°
Constanta
acum

sâm.

8°/11°
dum.

8°/15°
lun.

8°/12°
mar.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/13°
dum.

4°/15°
lun.

3°/9°
mar.

2°/11°
Timisoara
acum

sâm.

1°/15°
dum.

4°/15°
lun.

2°/8°
mar.

3°/9°