Cornelia Corescu, acuzată că a făcut presiuni împotriva sindicaliştilor. Sursa: Horia Calaceanu
Directoarea InspectoratuluiTeritorial deMuncă (ITM) Timiş,Cornelia Corescu, estereclamată la Parchet de Federaţiasindicală Cartel Alfa, sub acuzaţiacă a făcut presiuni asupra subalternilorpentru a demisiona dinsindicat.
Cornelia Corescu a fost demisăanul trecut de ministrul PaulPăcurariu, după luni întregi descandal continuu în instituţie,însă a atacat în instanţă măsuraobţinând suspendarea ei până lasoluţionarea fondului cauzei.
„Ne-a ameninţatcă vom fi daţi afară“
Preşedintele Cartel Alfa, BogdanHossu, spune că situaţia de laTimişoara reprezintă un caz unic,fiind prima dată când există probepentru condamnarea penală aunui angajator pentru infracţiunila Legea Sindicatelor. „Este primulcaz în care există dovezi pentrucondamnarea unui angajator careface presiuni asupra membrilor desindicat. De la secretariatul ITMTimiş am primit un tabel cu 60 desemnături ale sindicaliştilorCartel Alfa, care demisionau dinsindicat prin intermediul angajatorului.Se făcuseră presiuni, ceeace constituie infracţiune la LegeaSindicatelor. Există la ParchetulTimişoara şapte declaraţii olografeale unor angajaţi care au fostforţaţi de directoare să demisioneze“,susţine Hossu. Liderulsindical mai precizează şi faptul căa trimis şi o sesizare la comisia dedisciplină din Ministerul Muncii.
„Au fost forţaţi să demisionezedin sindicat 60 dintre cei 78de membri. Sindicatul interveniseîn procesul pe care Corescu îl arecu Ministerul Muncii, după ceanul trecut a fost demisă“, completeazăŞtefan Gogoşan, preşedinteleCartel Alfa Timiş. PotrivitLegii Sindicatelor, infracţiunea sepedepseşte cu închisoarea de ladouă luni la doi ani sau amendăpenală.
„Ne-a ameninţat că vom fi daţiafară, că nu mai primim niciunstimulent sau primă dacă nu nedăm demi