Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campania, între spectacol, circ şi duelul medieval

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 20 noiembrie 2009 ·

Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, care a ajuns la finalul primei runde, are toate şansele să figureze în topul celor mai sterile din perspectiva ideilor care au fost aruncate în dezbaterea publică, în vreme ce criza economică a fost trimisă în vacanţă să se relaxeze, pentru a reveni în forţă după închiderea urnelor.

1 /.

Totul s-a redus la spectacol, iar competitorii au fugit cât au putut de confruntare. Marea "dezbatere" din această seară, născută cu greu din negocieri absurde, ar putea furniza surprize la nivelul opţiunilor de vot ale nehotărâţilor, candidatul PNL Crin Antonescu jucându-şi şansa de a se califica în finală.

Analistul politic Cristian Pârvulescu crede că am avut o campanie negativă care arată degringolada în care se află politica românească. Dacă este să raportăm modul în care s-au derulat evenimentele la alte campanii, putem concluziona că, la 20 de ani de la prăbuşirea comunismului, România nu a progresat foarte mult sub aspectul culturii democratice, iar vinovaţii principali sunt chiar oamenii politici.

Evul mediu şi democraţia originală

Politica a ajuns să fie privită ca un meci de fotbal sau ca un spectacol, or, în aceste condiţii, românii au devenit spectatori şi nu cetăţeni care pariticpă în mod direct la viaţa cetăţii. În opinia sa, este regretabil că am avut de-a face cu teme surogat cum este cazul referendumului prezidenţial pentru introducerea Parlamentului unicameral. În mod normal această temă ar fi trebuit să aducă o dezbatere despre reforma instituţiilor statului, discuţie care nu a avut însă loc.

La fel, în absenţa unei dezbateri pe programe, soluţii şi teme ce ţin de atribuţiile esenţiale ale preşedintelui, nu au existat discuţii reale despre criza economică, politica externă sau apărarea. Spre exemplu, spune analistul politic, Traian Băsescu a i

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

O porţiune din tavanul unui supermarket din Bucureşti s-a prăbuşit peste o femeie / Victima, dusă la spital

HotNews acum 2 ore
O porţiune din tavanul unui supermarket din Bucureşti s-a prăbuşit, joi, peste o femeie de 70 de ani. Victima a fost transportată la spital cu răni minore, iar alte zece persoane au ieşit din incintă. Magazinul a fost închis. Masina de ambulantaFoto

Guvernul ia noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura. Ciolacu: Prelungim cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc amendă fiindcă nu pot introduce facturile în sistem

News.ro acum 2 ore
Guvernul ia joi noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura, premierul Marcel Ciolacu anunţând că va fi prelungită cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc amendă fiindcă nu pot introduce facturile în sistem. ”Adoptă

Restricţii de circulaţie pe teritoriul Ungariei pentru autovehiculele de mare tonaj, în perioada Paştelui catolic

News.ro acum 45 minute
Circulaţia autovehiculelor cu masa mai mare de 7,5 tone este restricţionată, începând de joi seară, pe teritoriul Ungariei, măsura fiind luată întrucât în ţara vecină se sărbătoreşte, la sfârşitul acestei săptămâni, Paştele, anunţă Compania Naţional

Horia Constantinescu revine: Nu am demisionat

Mediafax acum o ora
„Nu am demisionat! După discuţiile de la nivelul guvernului voi comunica exact data şi parcursul. Sunt proiecte importante în plină desfăşurare şi trebuie să nu le pun în pericol”, transmite Horia Constantinescu. Joi dimineaţă el a scris pe Facebook

Nicuşor Dan anunţă că şefa Administraţiei Spitalelor Bucureşti, Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, după ce a fost inculpată de DNA

G4Media acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat, joi, că şefa Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Gabriela Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, pentru că parchetul îi interzice să ocupe funcţia de director pentru 60 de

Toți membrii PMP Sector 5 și-au dat demisia și s-au înscris în filiala PUSL condusă de Vlad Popescu Piedone

Gandul acum 17 minute
Președintele Partidului Mișcarea Populară Sector 5, Mihaela Gorneanu și-a depus joi demisia din partid și a semnat adeziunea la Partidul Umanist Social Liberal Sector 5, filială condusă de Vlad Popescu Piedone. Totodată, toți ceilalți membri din PMP

Iulian Dumitrescu rămâne sub control judiciar. DNA a dispus prelungirea măsurii asupra președintelui suspendat al CJ Prahova

Ziare.com acum 2 ore
Procurorii DNA au prelungit cu încă 60 de zile măsura controlului judiciar şi restricţiile impuse iniţial preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Prahova Iulian Dumitrescu, fost prim-vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal. Dumitrescu

Cod galben de vânt, joi dimineaţa, în şase judeţe din ţară

Mediafax acum 5 ore
Potrivit ANM, una dintre avertizări, în vigoare până la ora 10.00, vizează localităţile Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Şelimbăr, Racoviţa, Turnu Roşu, Sadu, Boiţa din judeţul Sibiu. O altă avertizare, în vigoare până la ora 9.00, vizează localităţile Tâ

Două cutremure s-au produs joi dimineață, în România. Orașele unde au fost resimțite cel mai puternic FOTO

Ziare.com acum o ora
Institutul Naţional pentru Fizica Pământului anunță că două cutremure slabe s-au produs, joi dimineaţă, 28 martie, în zona Moldovei. Primul dintre acestea, cu magnitudinea de 3,3 a avut loc în judeţul Neamţ, iar al doilea, cu magnitudinea 2,4, s-a p

Vremea

București
acum

20°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/25°
Iasi
acum

18°
joi

7°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

20°
joi

8°/20°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

8°/14°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

18°
joi

10°/18°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale