„Aici este punctul nevralgic al înţelegerii Băsescu - Ponta. Dacă Voiculescu a primit vreo garanţie, pentru a accepta schimbările din Justiţie, atunci e trădare în toată regula. Dacă, însă, Voiculescu a fost pur şi simplu lăsat din braţe de Ponta, la presiunile occidentale, iar Justiţia îşi va urma cursul din ultimii ani, e perfect. Dan Voiculescu contra Daniel Morar e un sacrificiu cinic, dar echitabil. Staţi cu ochii pe Voiculescu: soarta lui judiciară va fi turnesolul compromisului Băsescu- Ponta. Să sperăm că nu se înroşeşte.”
Cu aceste rânduri îmi încheiam editorialul din 12 aprilie, încercând să introduc un dram de minte rece într-o dispută care a încins presa românească până zilele trecute: a trădat Băsescu prin coabitarea cu Ponta?
Subiectul „Voiculescu” era unul esenţial: Stăpânul Antenelor tăcuse suspect, lăsând să i se ia din ogradă (mă rog, a PNL, tot aia!) Ministerul Justiţiei. Mai mult, în loc ca gurile de foc ale Intact (de la Gâdea la Badea!) să fie asmuţite asupra lui Ponta şi Băsescu, pentru a sancţiona samavolnicul rapt, au fost trimise la Las Vegas, sub pretextul participării la o gală de televiziune cu sclipici. Antenele au mârâit mai mult în şagă, plictisite ca un tigru sătul, căruia nu-i mai pasă că i se ia ciosvârta de antilopă de sub nas. Priviţi zilele astea demonstraţia de forţă condimentată cu istericale, când funia se apropie inexorabil de parul lui Voiculescu, pentru a înţelege că, la subtilizarea de către Ponta a Ministerului Justiţiei, Antenele au mimat indignarea doar de convenienţă!
Cumplit a fost fraierit Voiculescu pentru a accepta amarnica cedare! Tocmai el, care cu nici un an în urmă decreta că fără Justiţie nu ai toată Puterea. Mai ales când se ştia strâns de procesul privatizării Institutului de la Băneasa, ori avea nevoie de ochi închişi şi timpane astupate în tentativa de a încăleca piaţa audiovizualului.
