Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: Putna, tărâmul liniştii şi al regăsirii

Publicat in Adevarul, vineri 8 aprilie 2011 ·

Sucevenii care nu au încă planuri pentru acest weekend pot alege zona Putnei, unde mănăstirile îi aşteaptă cu porţile deschise.

Putna este pentru mulţi dintre suceveni, dar şi pentru turişti, un loc aparte, un centru cultural şi religios. Mihai Eminescu numea Mănăstirea Putna „Ierusalimul Neamului Românesc“.

Cei care obişnuiesc să ajungă doar aici doar pe 15 august, de Hramul Mănăstirii Putna, au şansa să regăsească acest loc în linişte, în restul anului.

„Aproximativ 150 de credincioşi vin la Mănăstirea Sihăstria şi 150 la Mănăstirea Putna, în fiecare duminică. De Paşte aşteptăm ca numărul lor să se dubleze“, ne-a spus Vasile Hotnogu, primarul Putnei. 13 pensiuni cu aproximativ 100 de locuri fiecare îi aşteaptă pe turişti pe aceste meleaguri.

Preţurile sunt variate, între 80 şi 120 de lei pentru o cameră dublă pe noapte. Cei care nu îşi permit, pot găsi un aşternut curat şi o masă caldă la cele două mănăstiri din comună, la Putna şi Sihăstria. „Avem circa 300 de locuri de cazare la mănăstire. Celor care nu au bani nu li se cere nimic, cei care îşi permit pot plăti câte 10 lei de persoană pentru întreţinerea camerelor, detergenţi, lumină, dar nu este o taxă impusă“, ne-a spus părintele Isaac, din cadrul Mănăstirii Putna.

Fiecare plăteşte cât poate

Cei care ajung la Putna nu trebuie să uite de muzeul Mănăstirii Putna, unde se păstrează manuscrise şi broderii realizate în atelierele proprii, dar şi cărţi de cult şi de învăţătură, odoare bisericeşti sau obiecte din ceramică. Unul dintre cele mai valoroase odoare este icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului adusă din Constantinopol.

Turiştii mai pot să viziteze şi cea mai veche biserică din lemn din Europa, construită în secolul al XIV-lea.

„Se află în curtea bisericii din localitate, mai în spate spre cimitir. Nu se mai fac slujbe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Agriculturii Florin Barbu: Eu nu cred că fermierii români vopsesc puii. Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români

News.ro acum 2 ore
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu a precizat că el nu crede că „fermierii români vopsesc puii”. „Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români, pentru că noi avem pe carnea de pui u

Boloş: Cel care stă în concediu medical primeşte mai mulţi bani decât atunci când este la serviciu. Nu e taxă pe concedii medicale, ci contribuţie la asigurările sociale de sănătate

News.ro acum o ora
Ministrul de Finanţe Marcel Boloş a explicat, joi, despre problema concediilor medicale, că numărul mare de concedii medicale nu asigură sustenabilitatea bugetului asigurărilor sociale. El a adăugat că nu este vorba despre o taxă asupra concediilor

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Zelenski: Fără ajutorul imediat al SUA, Putin va împinge războiul pe teritoriul NATO. "Chiar şi mâine, rachetele pot zbura spre orice stat" FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei spune că armata ucraineană a reuşit să ţină piept ofensivei ruse din lunile de iarnă, dar avertizează că fără un ajutor urgent în armament din partea Statelor Unite, Ucraina riscă să nu mai poate face faţă,

Amplă operaţiune împotriva unei reţele ruse de spionaj într-o țară europeană. „Obiectivele de politică externă ale Kremlinului”

Ziare.com acum o ora
Serviciul de contraspionaj ABW din Polonia a anunţat joi, 28 martie, că este în curs o operaţiune care vizează o reţea de spionaj rusă, care se desfăşoară în coordonare cu serviciile din alte ţări. "ABW acţionează în cadrul unei anchete privind acti

Ministrul Finanţelor, întrebat cât i-a venit factura la curent: 199 lei. Nu ştiu de ce a fost o factură destul de mare, având în vedere că nu sunt mare consumator de energie

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor Marcel Boloş a declarat că a plătit la ultima factură de energie electrică suma de 199 lei şi nu ştie de ce a fost o factură destul de mare, în contextul în care nu este un mare consumator de energie. „Folosesc un bec, un frigid

Cinci jurnalişti au fost arestaţi în Rusia. Unul dintre ei a fost bătut şi ameninţat cu violenţe sexuale

Ziarul de Iasi acum 28 minute
Cinci jurnalişti care lucrau pentru presa independentă au fost arestaţi miercuri seara şi joi în Rusia, unde represiunea împotriva oricărei provocări la adresa guvernului este în plină desfăşurare, relatează AFP. În cursul nopţii, poliţia i-a aresta

Horia Constantinescu revine: Nu am demisionat

Mediafax acum 5 ore
„Nu am demisionat! După discuţiile de la nivelul guvernului voi comunica exact data şi parcursul. Sunt proiecte importante în plină desfăşurare şi trebuie să nu le pun în pericol”, transmite Horia Constantinescu. Joi dimineaţă el a scris pe Facebook

Momente de panică într-un supermarket din București. O bucată din tavan s-a desprins și a căzut pe un client

Ziare.com acum 6 ore
Inspectoratul pentru Situații de Urgență București - Ilfov anunțp joi, 28 martie, că o bucată de aproximativ doi metri pătrați din tavanul unui supermarket s-a desprins și a lovit o persoană. Magazinul se află pe strada Liviu Rebreanu din București.

Ministerul Finanţelor finanţează cu 2,25 miliarde lei investiţiile majore în industriile cu tradiţie în România / Schema de ajutor de stat, aprobată în şedinţa de Guvern

News.ro acum 3 ore
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, la propunerea Ministerului Finanţelor, o schemă de ajutor de stat care prevede finanţarea nerambursabilă pentru investiţii cu impact major în economia românească, ale căror costuri eligibile depăşesc 50 milioan

Vremea

București
acum

20°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

20°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

17°
joi

8°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

8°/16°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

19°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale