Imaginea voievodului Mihai Viteazul este aşezată pe una din cele mai înalte trepte în panteonul figurilor istorice româneşti. Totuşi de numele şi acţiunile sale se leagă o sumă de controverse: de la motivaţia pentru care a realizat unirea principatelor, până la imaginea sa de simbol al independenţei, şi de la legarea de glie a ţăranilor, până la victoria în bătălia de la Călugăreni.
În primul rând trebuie definit ce înseamnă a câştiga o bătălie într‑o lume medievală. Două armate se confruntă pe un câmp de bătălie şi la capătul luptei, una învinge şi cealaltă este înfrântă. Cea care învinge, de obicei păstrează controlul asupra câmpului de bătălie sau, cum se spunea în epocă – „a înnoptat pe câmpul de bătaie“. Aceasta înseamnă că a câştigat terenul respectiv şi în principiu se acceptă că a câştigat bătălia.
Există mai multe situaţii în care anumite bătălii sunt câştigate în mod clar – armata înfrântă este fie nimicită, înconjurată, măcelărită, capturată sau este înfrântă atât de sever încât fuge şi, dispersându‑se, practic încetează să mai existe ca o forţă militară compactă. Există însă şi situaţii în care armata înfrântă reuşeşte să se retragă grupat şi să continue ostilităţile, ca o forţă militară demnă de a fi luată în considerare. În ceea ce priveşte lupta de la Călugăreni, aceasta a avut multe caracteristici ale unei bătălii clasice. Armata otomană a dorit să treacă râul Neajlov şi să înainteze spre Bucureşti, dar a fost respinsă de către trupele lui Mihai Viteazul. La capătul zilei, câmpul de luptă, în mod strict, a fost controlat de oastea voievodului român. Se poate afirma că Mihai a câştigat bătălia din punct de vedere tehnic.
Click aici pentru restul articolului pe historia.ro
