Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tişe s-a înţeles cu Walter doar la chirie! Ce solicită Consiliul Judeţean şi ce poziţie are clubul

Publicat in Pro Sport, miercuri 21 septembrie 2011 ·

UPDATE 13.38 - Surse ProSport au aflat cerinţele Consiliului Judeţean pentru ca "U" să joace meciurile pe Cluj Arena. Astfel, CJ Cluj solicită 50% din publicitatea de pe inelului doi al arenei, 3.000 de bilete de la fiecare meci să fie "la liber" şi 50% din loje.

Clubul condus de Florian Walter nu e de acord cu aceste solicitări. Se apre că există mai multe neînţelegeri în CJ cu privire la poziţia lui Alin Tişe. Mai mulţi consilieri nu sunt de acord cu solicitările, temându-se că în final cei ce vor suferi vor fi fanii. Consilierii cred că "U" va fi nevoită să pună în vânzare bilete la un preţ mare pentru a-şi amortiza cheltuielile legate de desfăşurarea unui meci pe Cluj Arena, iar fanilor le va fi greu să vină la fiecare meci.

Noul stadion al Clujului este aproape finalizat. "Mai trebuie montate 600 de scaune, pista de atletism şi câteva lucrări de interior", a spus Tişe, care preconizează că în 4-5 zile stadionul va gata. Preşedintele Consiliului Judeţean este în continuare în tratative cu oficialii lui "U" Cluj în legătură cu contractul de închiriere şi nu s-au pus de acord deocamdată decât asupra chiriei. CJ vrea însă procent şi din vânzarea biletelor şi publicitate, iar "U" Cluj nu vrea să împartă arena cu nimeni.

"Vor plăti 7500 de euro pe meci. Negociem în continuare. Pe noi ne costă 60.000 de euro pe lună întreţinerea stadionului. "U" ne dă 15.000 de euro, dar trebuie să găsim şi modalitatea de acoperire al celorlalte cheltuieli, altfel vom plăti cu toţii din buzunarele noastre. Cei de la "U" nu doresc să joace alte echipe aici", a explicat Tişe.

Astăzi a fost prezentată şi noua pistă de atletism din interiorul arenei. "Este singurul stadion din România cu pistă interioară. Are 80 de metri lungime şi 4 culoare. Va fi folosită pentru antrenamente şi competiţii", a spus Tişe.

UPDATE 13.38 - Surse ProSport au afla

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! De astăzi, bucureştenii chiar au ce alege / PSD o va susţine pe Gabriela Firea pentru Primăria Capitalei

Mediafax acum 46 minute
„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum

Avertizare de vreme rea la mijlocul săptămânii: Cod galben de ploi și vânt în 12 județe

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ şi intensificări de vânt, valabilă până joi dimineaţa în zone din 12 judeţe, precum şi o informare de vreme rea ce vizează întreaga ţa

UPDATE - Iohannis, întrebat de ce s-a deplasat în Coreea de Sud cu un avion de lux: Nu ştiu cum definiţi un avion de lux. Eu am venit cu o aeronavă mică / Ce le răspunde celor care critică felul în care alege să călătorească şi costurile acestor călătorii

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, întrebat de ce s-a deplasat în Coreea de Sud cu un avion de lux în timp ce miniştrii au mers cu un avion de linie, precizând că a venit într-o deplasare externă, aşa cum au fost şi multe altele, ”în inte

Angel Tîlvăr a semnat la Seul, împreună cu omologul coreean, Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Coreea privind cooperarea în domeniul apărării, primul document de acest fel încheiat între cele două ţări

News.ro acum o ora
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, anunţă marţi că a semnat la Seul, împreună cu omologul coreean, Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Coreea privind cooperarea în domeniul apărării, primul document de acest fel încheiat între cele

Gabriela Firea, promisiuni pentru bucureșteni în primul mesaj după desemnarea la Primăria Capitalei

HotNews acum 23 minute
Gabriel Firea a reacționat pe contul său de Facebook la mai puțin de 10 minute după ce liderul PSD, Marcel Ciolacu, a explicat tot pe internet decizia coaliției de a-l retrage pe medicul Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Capitalei. Gabriela

Un nor de praf saharian ajunge deasupra României. Anunțul ANM

Libertatea acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că o masă de aer încărcată cu praf saharian se va afla deasupra României marţi şi în prima partea zilei de miercuri, relatează News.ro.

Klaus Iohannis: Nu m-am gândit la recrutare obligatorie şi nu voi avansa aşa ceva / Trebuie să existe mai multă informaţie şi mai multă atractivitate pentru cariera militară, evident şi o soldă pe măsura implicării, dar şi publicitate pozitivă

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, în Coreea de Sud, despre nevoia de modernizare a armatei, că nu s-a gândit la recrutare obligatorie şi nu va avansa aşa ceva. El a precizat că trebuie să existe mai multă informaţie şi mai multă atracti

Gabriela Firea: Mulţumesc pentru încredere! Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună, într-un oraş civilizat. Voi redeschide toate şantierele blocate şi voi reda curăţenia şi frumuseţea Capitalei

News.ro acum 28 minute
Senatoarea Gabriela Firea a mulţumit într-un mesaj pe Facebook pentru încrederea de a fi nominalizată candidat al PSD la Primăria Capitalei, ea afirmând că împreună vor lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună, într-un oraş civilizat

10 morţi, după ce două elicoptere ale marinei din Malaezia s-au ciocnit în zbor - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Două elicoptere ale marinei malaeziene s-au ciocnit, marţi, în aer în timpul unei repetiţii pentru o paradă navală, toţi cei 10 membri ai echipajelor aflate la bord pierzându-şi viaţa, relatează Reuters. Incidentul a avut loc la baza navală Lumut di

UDMR Timiş anunţă că îl susţine pe candidatul PSD-PNL la Consiliul Judeţean Timiş, Alfred Simonis / În municipiu, UDMR face parte din Alianţa Timişoara Unită, alături de USR, PMP şi Forţa Dreptei

News.ro acum 2 ore
UDMR Timiş a anunţat, marţi, că îl va susţine pe Alfred Simonis, candidatul PSD-PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean Timiş şi că va avea propria listă de cadidaţi la Consiliul Judeţean, în timp ce, la nivel de municipiu, UDMR face parte din Alian

Vremea

București
acum

11°
mar.

7°/11°
mie.

8°/20°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

12°
mar.

7°/16°
mie.

10°/21°
joi

10°/19°
vin.

8°/17°
Constanta
acum

12°
mar.

10°/12°
mie.

13°/19°
joi

11°/17°
vin.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

3°/16°
mie.

8°/16°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

15°
mar.

5°/16°
mie.

7°/15°
joi

5°/13°
vin.

4°/17°