La ora când scriu aceste rânduri, este în plină desfăşurare parada sucombărilor moderne.O fată de 15 ani din Vâlcea s-a aruncat în faţa trenului, cam ca Anna Karenina (doar că aristocrata lui Tolstoi a avut ceva mai multă răbdare cu nemernicii din viaţa ei). Un bărbat tocmai s-a aruncat în cap de la etajul 17 al unui hotel, în buricul Bucureştilor. S-a mai întâmplat ceva similar acolo, la începutul anului. Deci cine nu are cavou de lux alege să moară la rădăcina hotelurilor de cel puţin patru stele, în trâmbiţele presei. Dar cum am mai bârfit sinucigaşii şi cu alte ocazii, îi las în pace. Mă opresc acum asupra unei tinere de 27 de ani din Arad, care a murit după un stop cardiac dubios. Soţul ei spune că fata îngurgita de vreo lună nişte prafuri de slăbit. Medicii sunt încă în stadiul de hâr-mâr, se scarpină-n cap şi nu pot face legături între dietă şi deces. Oricum, indiferent la ce concluzie va ajunge ancheta, în lume se poartă să crăpi de foame. Şi nu doar în Africa sau în America de Sud, ci şi în lumea civilizată, cu pretenţii de emancipare. Obsesia slăbitului e nostimă, dacă nu devine delir suicidal. După umila mea părere, maniile anorexicilor sunt o insultă la adresa milioanelor de oameni care mor de inaniţie pe planeta asta. Top-modele cărora le-a spus un bou în clasa a cincea că au fundul cam mare au ajuns să trăiască mâncând trei boabe de mazăre pe zi. Şi, culmea coincidenţei, au ajuns să şi moară mâncând trei boabe de mazăre pe zi. Fascinant prag între raţiune şi tâmpenie crasă. A nu se înţelege că mă refer acum la biata fată din Arad, ştirea a fost doar pretextul acestor opinii. Ea nu e decât o victimă a unui sistem superficial şi obraznic – dacă nu arăţi ca o nuia de viţă roasă de filoxeră, proştii râd de tine, iar tu ai face orice ca să le opreşti hăhăiala. Bunăoară, te-ai îndopa cu medicamente ciudate, care în cel mai bun caz promit miracole şi nu fac