Părintele Serghei Oancea s-a născut la 27 iunie 1926, în comuna Crucea, jud Constanţa. A fost arestat în 1949 şi a făcut 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru că a luat atitudine contra regimului. A trecut prin lagărele de muncă de la Poarta-Albă, Peninsulă (Valea Neagră) şi Galeşul.La cei 87 de ani, mi-a povestit cu greu cum a fost viaţa lui de „deţinut la Canal”, pentru că, spune el, nu a suferit nimic pe lângă ce a suferit Mântuitorul.
Arestarea
- De ce v-au condamnat?
- În 1949 eram student, anul I la Teologie. A venit un ordin ca toţi fii de chiaburi să fie încorporaţi pentru muncă. Am fost luat la o unitate specială din Bucureşti, la Băneasa, până în 1950. Eram 60 de inşi care munceam la Floreasca. Aveam bocanci rupţi în picioare, un veston şi o bonetă de la uniforme de Jandarmi vechi din 1920, arătam foarte rău. Nemulţumiţi de condiţii, mi-a venit ideea să facem cu toţii o reclamaţie la Gheorghiu-Dej. Am fost cam dur, spunând că „cuţitul a ajuns până la os şi românul nu mai poate trăi în condiţiile astea. Cei de la Salva-Vişeu pot merge acasă iar noi stăm robi mai rău ca cei din Egipt care au ridicat piramidele”. Unul dintre colegi m-a trădat şi au venit trei ostaşi, mi-au pus cătuşele şi m-au adus pe jos, mergând pe lângă maşina lor, vreo 10 km, de la Băneasa până la Judecătorie, în Piaţa Naţiunilor Unite. Pentru că erau foarte multe procese, mi-au amânat judecata şi m-au ţinut arestat pe la Văcăreşti şi Jilava vreo 2 luni. Aici celulele erau pline de deţinuţi, în celula mea erau vreo 70-80 de oameni, între care şi un preot. Este singurul preot pe care l-am văzut în toată detenţia mea. Nici nu ştiu cum îl cheamă pentru că nu prea puteam comunica, dar tuturor deţinuţilor li se punea în vedere să nu rostească numele de preot. Ei arătau ca noi tunşi, bărbieriţi, în zeghe. Iar la Canal nu îi punea laolaltă, îi împărţea prin brigăzi. Mai târziu, a