„Probabil n-ar trebui să vă spun asta“ este un enunţ pe care orice ofiţer de presă sau consultant de comunicare ar fi îngrozit să îl audă rostit din gura clientului său. Dacă adăugăm şi stricteţea regulilor militare, acest mesaj este un teribil eşec de comunicare, dar şi un alarmant semnal de alarmă cu privire la cunoştinţele despre ştiinţa jocului militar pe care enunţătorul le deţine. Declaraţiile de astăzi ale ministrului Apărării, Mircea Duşa, i-au alarmat pe cei mai sensibili membri ai opiniei publice, au hrănit burtierele televiziunilor de ştiri din ţară cu deja celebrul „breaking news“, dar au lăsat un gust amar în rândul celor care sunt real interesaţi de politica de apărare şi securitate a statului român. Aflăm cu stupoare, că, deşi probabil nu ar fi trebuit să ne spună, „aproape zilnic spaţiul aerian al ţării este forţat (...)de avioane care nu sunt identificate sau care nu au aprobare de survol“. O afirmaţie gravă, venită din partea unui ministru al Apărării Naţionale dintr-un stat membru NATO, aflat chiar la graniţa Alianţei Nord-Atlantice. Sunt convinsă că opinia publică obişnuită cu subiectul capabilităţilor militare învechite ale Armatei române, înţelege necesitatea înlocuirii flotilei aeronavelor de luptă MIG, care îşi vor epuiza ciclul de viaţă în mai puţin de doi ani. Mai mult decât atât, am fost convinşi periodic, în decursul ultimilor ani (în special din septembrie 2012), de necesarul compromis pe care statul român îl va face achiziţionând deja renumitele avioane F-16 second-hand. S-a discutat îndelung, şi concluzia a fost clasica resemnare de tip carpato-danubiano-pontic: criză, austeritate, şi continuarea statului de „rudă săracă“ a Armatei române, membră cu drepturi depline a unui club select denumit NATO. Drept urmare, uşor jenantă motivaţia înaltului oficial al Ministerului Apărării Naţionale, oferită opiniei publice ca justificare pentru ba