În jurul orei 14:20 avocatul Universităţii Craiova, Dan Idita, a ajuns la sediul FRF, urmat la cinci minute de patronul echipei oltene, Adrian Mititelu, cei doi urmînd să se prezinte în faţa Comisiei de Apel a FRF pentru judecarea apelului în cazul neacordării licenţei pentru sezonul viitor.
"Mă aştept la o judecată corectă din partea Comisiei. Nu par optimist, pentru că nu am motive. M-a înspăimîntat sîngele rece al lui Mircea Sandu, care a declarat ieri că nu se implică şi că-i va lăsa pe alţii să ia decizia în acest caz. Este grav că soarta unui club este lăsată pe mîinile unor oameni care nu au treabă cu fotbalul şi care au ajuns în FRF pe cu totul alte considerente", a spus Adrian Mititelu înainte de intrarea în Casa Fotbalului.
Patronul Craiovei a lăsat loc de interpretări atunci cînd a fost întrebat dacă este vorba despre vreo posibilă implicare a Stelei în acest caz:
"Nu ştiu dacă este mîna Stelei, dar cred că este totuşi vorba despre o echipă care doreşte să ne ia locul de Europa League".
Judecarea Apelului va începe în jurul orei 15:00.
UPDATE 14:45 - Total neaşteptat, în faţa sediului FRF şi-au făcut apariţia şi doi dintre liderii galeriei Universităţii Craiova, celebrii Gabriel Tîrcă ("Blondu'") şi Ovidiu Todoran (Poştaşu').
UPDATE 17:17 - Reprezentanţii Universităţii Craiova au ieşit din sala de judecată, iar surse din interiorul FRF au afirmat că sînt şanse mari ca decizia Comisiei de Apel să le fie favorabilă oltenilor.
UPDATE 17:40 - După o aşteptare de peste 40 de minute, Adrian Mititelu şi avocatul Dan Idita au fost chemaţi de membrii Comisiei pentru a li se comunica decizia. Rămîneţi pe gsp.ro pentru a afla care va fi aceasta!
UPDATE 17:45 - Sursele Gazetei Sporturilor susţin că membrii Comisiei de Apel le-au dat dreptate oltenilor, astfel încît Craiova va