Trei femei sunt cercetate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa pentru înşelăciune, fals în încrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, după ce au reuşit să escrocheze un fost poliţist şi familia acestuia cu 1,1 milioane de euro.
Ioana Ungureanu, 54 de ani, Stela Bardaş, 35 de ani, şi Emilia Moldoveanu, 41 de ani, au indus în eroare mai multe persoane cu cumpărarea unor vile şi hoteluri din patrimoniul SC Carmen Silva 2000 din Eforie Sud şi SC THR Marea Neagră SA Eforie Nord. La începutul săptămânii, Tribunalul Constanţa a decis cercetarea lor în stare de libertate.
Cele trei femei se foloseau de identităţi şi calităţi false, care aparţin unor persoane cu funcţii de conducere din cadrul unităţilor de turism. Potrivit Adinei Florea, prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, Ioana Ungureanu l-a contactat în luna februarie a.c. pe Vasile Ionescu, poliţist pensionar, căruia i-a propus să cumpere active din patrimoniul SC Carmen Silva 2000, la preţuri mult mai mici decât dacă ar fi fost în cadrul unor licitaţii publice. Apoi, în luna mai, a făcut aceeaşi ofertă pentru active din patrimoniul THR Marea Neagră. Ungureanu era susţinută de Stela Bardaş şi Emilia Moldoveanu, care răspundeau în calitate de reprezentanţ i ai societăţilor respective la numerele de telefon furnizate de Ioana Ungureanu.
„M-au distrus, sunt terminat!“
Într-o primă fază, Vasile Ionescu, 53 de ani, fostul şef al Serviciului Cercetări Penale din cadrul Poliţiei Municipale Constanţa, a vrut să cumpere doar pentru el mai multe hoteluri, vile şi terenuri şi i-ar fi dat 200.000 de euro. Comisarul-şef ieşit din funcţie şi intrat în afaceri a primit în schimb de la Ioana Ungureanu procese-verbale de negociere directă şi chitanţe care atestau încasarea parţială a banilor. Văzând documentele, Va