România a mai fost în situaţii critice, în anii de după 1990, unele mult mai serioase decât acum, dar a avut alternativă.
Toată ziua nu auzi decât aceeaşi placă ruginită. Băsescu în sus, Băsescu în jos, guvernarea Boc, ce mai face grupul „reformiştilor" din PDL care vrea să ridice tripleta BVB ca să se aşeze ei şi cum mai merge relaţia Ponta-Antonescu sau viceversa. Aleator, în ciorbă mai intră László Tökés cu a lui „luptă pentru autonomie", mai un Dan Diaconescu de la DNA la Preşedinţie, mai un Mugur Isărescu cu declaraţiile sale din vârful buzelor făcute cât să bată uşor şaua, dar să priceapă iapa. Şi cam atât. O luăm de la capăt. Iar să-l suspendăm pe Băsescu, iar să-l dăm afară din Palatul Victoria pe Boc, mă rog, adică să-l dea afară tot Băsescu împreună cu reformiştii lui, iar învârtim politica precum porcul dovleacul.
Previzibila prăbuşire a lui Traian Băsescu şi a partidului său în preferinţele electoratului i-a luat pe toţi pe nepregătite, aşa cum zăpada surprinde întotdeauna autorităţile locale. Nu trebuie să fii zeul analizei politice pentru a-ţi da seama că anunţul privind tăierea salariilor şi a pensiilor, cele mai dure măsuri de acest fel din Europa, vor schimba starea de spirit în sânul unei populaţii obişnuite să-i vadă pe politicieni că se înghesuie să dea, nu să ia.
Mişcările graţioase ale lui Traian Băsescu, comparat de un ziarist occidental cu elefantul în magazinul de porţelanuri, halul în care a reacţionat Guvernul în chestiuni esenţiale precum cota unică şi TVA, modul lamentabil de comunicare cu populaţia, toate au adâncit prăpastia dintre Puterea actuală şi electorat. Dar cel mai important factor într-o asemenea evoluţie este lipsa de oferte privind viitorul. Oamenii învestiţi cu încrederea de a guverna nu numai că nu au simţit că vine o criză, nu numai că nu au reacţionat când a început să facă ravagii, dar nici acum, după do
