SĂ NU-I FIE DE DEOCHI DE VIAŢĂ!
Există oameni care ard pentru o idee, care ard pentru o simţire pănă la scrum. Viaţa oamenilor aceştia e pălălaie de incendiu fără nici un extinctor prin apropiere. Oamenii aceştia trăiesc cu adevărat, nu doar există. Zboară sus, nu fălfăie cu aripile la nivelul colbului din ogradă.
SĂ NU-I FIE DE DEOCHI DE VIAŢĂ!
Există oameni care ard pentru o idee, care ard pentru o simţire pănă la scrum. Viaţa oamenilor aceştia e pălălaie de incendiu fără nici un extinctor prin apropiere. Oamenii aceştia trăiesc cu adevărat, nu doar există. Zboară sus, nu fălfăie cu aripile la nivelul colbului din ogradă.
Un astfel de om al pasiunilor mistuitoare a fost şi inegalabilul Florian Pittiş. Cănd era actor mai tănăr juca intr-un spectacol ce se incheia la ceas tărziu din noapte, atunci cănd autobuzele şi tramvaiele devin un semn de intrebare şi trec precum nălucile cu un carton lipit pe parbriz "la depou". In zilele in care, după acest spectacol mai lung, urma la zece dimineaţa repetiţia pentru viitorul spectacol, Florian Pittiş dormea in cabina de la teatru. Ghemuit pe un fotoliu cu două scaune in prelungire. Se temea ca nu cumva să intărzie a doua zi la repetiţie. Pentru el teatrul, actoria, radioul au fost arşiţe care i-au adus mereu sufletul şi mintea la binecuvăntatul punct de fierbere.
Cu aceeaşi dăruire a iubit scena şi o iubeşte Mircea Diaconu. Cel ce a brevetat irepetabilul surăs purtănd marca Mircea Diaconu, surăsul isteţ plin de nuanţe, niţel şiret, doldora de inţelesuri, surăsul atăt de caracterizant pentru felul de a fi al romănilor. Dar Mircea Diaconu şi-a plecat inima şi deasupra scrisului. Talentul de pe scenă s-a scurs in ceasul din noapte din condei in pagini de o aleasă frumuseţe. Incă de cănd era tănăr, Mircea Diaconu a simţit nevoia de a trece pe hărtie trăirile din sufletul lui atăt de tai
