Victor Stroe, suspect în cazul a cel puţin trei violuri şi o tentativă de viol, a fost condamnat ieri de magistraţii de la Judecătoria Sectorului 6 din Capitală. Bucureşeanul, în vârstă de 34 de ani, a primit o pedeapsă de 15 ani de închisoare pentru faptele de care a fost acuzat.
Mai avea de executat încă 4 ani
Pe lângă această pedeapsă, Victor Stroe va mai sta şi alţi aproape patru ani rămaşi din ultima pedeapsă şi pe care nu i-a mai executat, deoarece a fost eliberat condiţionat. Instanţa a dispus prelevarea de probe biologice de la Victor Stroe în vederea introducerii profilului genetic în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare.
Conform procurorilor, anul trecut ar fi violat o studentă într-o sală de curs a Politehnicii din Bucureşti. Fata a fost violată dimineaţa, când în alte încăperi erau profesori şi studenţi, însă nimeni nu i-a auzit strigătele. A doua zi a atacat o tânără într-o scară de bloc, însă victima a reuşit să scape. În timpul anchetei, pe baza probelor biologice, poliţiştii au descoperit alte două violuri pe care le-ar fi făcut Victor Stroe.
Este recidivit
Magistraţii Judecătoriei Sectorului 6 l-au găsit vinovat pe bucureştean de trei infracţiuni de viol şi pentru o tentativă de viol. Acesta a primit pentru fiecare infracţiune de viol 10 ani de închisoare, iar pentru tentativă cinci ani. După contopirea pedepselor, Victor Stroe la rămas cu pedeapsa cea mai mare, 10 ani, iar judecătorii i-au adăugat un spor de cinci ani.
În total are de excutat 15 ani de închisoare, la care se mai adaugă 1.413 de zile, restul de zile de executat de la o pedeapsă anterioară de 10 ani, tot pentru viol, pentru care, însă, fusese eliberat condiţionat în 2004. Instanţa a mai decis ca Victor Stroe să plătească daune morale de 20.000 de lei către trei dintre victimele sale.