Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Centru de colectare a deşeurilor electrocasnice la Bistriţa

Publicat in Adevarul, vineri 1 iunie 2012 ·

Un centru de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electrocasnice a fost deschis vineri la Bistriţa.

Centrul inaugurat astăzi la Bistriţa, pe strada Zefirului nr. 1, va deservi cei peste 77.000 de locuitori şi va oferi servicii de colectare de la domiciliu a aparaturii voluminoase, pentru persoane fizice şi juridice. Deschiderea centrului este parte a proiectului derulat de Asociaţiei RoRec, în parteneriat cu autorităţile locale.

Centrul inaugurat la Bistriţa oferă persoanelor fizice şi juridice un serviciu gratuit de colectare de la domiciliu sau sediu pentru aparatura grea sau voluminoasă, prin comandă la telefon 0751 302 125, număr apelabil de luni până vineri, între orele 10.00 şi 17.00.

Locuitorii din Bistriţa şi zonele din proximitatea municipiului au posibilitatea de a se debarasa de echipamentele vechi sau defecte, prin aducerea lor la centrul deschis astăzi pe strada Zefirului nr. 1, de luni până vineri între orele 14.00 şi 18.00 şi sâmbătă, între orele 9.00 şi 13.00.

Deschiderea centrului de colectare include şi o campanie de colectare deşeuri electrice şi electronice, derulată în ziua de 1 Iunie la noul centru de colectare DEEE şi în 5 puncte provizorii. Campania va continua în data de 2 iunie cu colectarea de la domiciliu a aparatelor voluminoase si grele si de asemenea, cetaţenii municipiului pot aduce echipamentele vechi sau defecte la centrul de colectare DEEE. Toți deponenții vor fi înscrişi la o tombolă cu premii oferite de un renumit producător de electonice şi electrocasnice.

Premiile vor fi oferite în cadrul unei ceremonii festive care va avea loc sâmbătă, 2 iunie, începând cu ora 19.00, în sala de consiliu a Primăriei Bistriţa.

Asociaţia Româna pentru Reciclare - RoRec este o organizaţie colectivă non-profit având ca membri fondatori zece dintre cei mai cunoscuţi producători europeni de electr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lista medicamentelor compensate şi gratuite a fost extinsă. 28 de noi molecule au fost adăugate. Pentru ce boli sunt prescrise

Ziare.com acum o ora
Guvernul României a aprobat, marţi, 23 aprilie, o hotărâre care prevede introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de

TRAGEDIE în Ploiești. Copil de 8 ani, mort într-un incendiu izbucnit la un bloc din oraș!

Gandul acum 36 minute
Un băiețel în vârstă de 8 ani a decedat într-un incendiu izbucnit marți, 23 aprilie, la un bloc din Ploiești. Polițiștii din cadrul Secției 4 Ploiești au fost sesizați despre faptul că pe strada Mihai Eminescu din oraș arde un apartament, fiind posi

Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! De astăzi, bucureştenii chiar au ce alege / PSD o va susţine pe Gabriela Firea pentru Primăria Capitalei

Mediafax acum 4 ore
„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum

Cîrstoiu: Nu am luat decizia de face un pas înapoi pentru că un medic nu abandonează niciodată

Mediafax acum o ora
„În ultima lună am muncit pentru un proiect matur de administrare a capitalei. Împreună cu echipa mea de zi cu zi. Am vrut să îmi pun la dispoziţia oamenilor calităţile manageriale pe care le am. Am crezut că este posibil să mă implic din exteriorul

Un bărbat din Bucureşti a fost arestat, după ce şi-a urmărit soţia în trafic, a spart geamul maşinii şi a lovit-o de mai multe ori - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Bucureşti, după ce şi-a urmărit soţia în trafic, a spart geamul maşinii şi a lovit-o. A fost prins la graniţă, când încerca să iasă din ţară, fiind ulterior arestat. ”La data de 20 aprilie 2024

UEFA a comunicat lista arbitrilor pentru EURO 2024. Patru arbitri români vor fi prezenţi în Germania

Mediafax acum o ora
Comisia de Arbitri UEFA a anunţat marţi oficialii de joc pentru partidele de la EURO 2024 din Germania. Au fost nominalizaţi 18 arbitri de centru împreună cu asistenţii lor şi oficiali VAR, pentru cele 51 de partide de la turneul final. Un central r

Fost inspector şef adjunct la ITM Bihor, trimis în judecată pentru luare de mită

Mediafax acum 16 minute
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii Serviciul teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatei Racz Nadia Florentina, la data faptelor inspector-şef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bi

Firea intră în cursa electorală: Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună

Mediafax acum 3 ore
Gabriela Firea şi-a anunţat intrarea în cursa electorală. Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună, a transmis, marţi, Firea. Coaliţia PSD-PNL a decis să retragă candidatura medicului Cătălin Cîrstoiu şi propune candidaţi

Ministerul Muncii: Persoanele fizice pot angaja și plăti legal personal pentru activități casnice

Press Alert acum o ora
Persoanele fizice pot angaja și plăti legal personal pentru activități casnice, susține Ministerul Muncii, care anunță lansarea unei platforme electronice destinată beneficiarilor și prestatorilor de activități casnice. Potrivit unui comunicat al Mi

Un tânăr de 18 ani din Teleorman a fost arestat preventiv pentru viol. Victima are 67 de ani

Ziare.com acum o ora
Poliția a anunțat că un tânăr în vârstă de 18 ani din judeţul Teleorman a fost reţinut şi apoi arestat preventiv sub acuzaţiile de viol şi violare de domiciliu. El a mers la locuinţa unei femei pe care o cunoştea din vedere şi, sub pretextul că îi c

Vremea

București
acum

11°
mar.

7°/11°
mie.

9°/21°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

14°
mar.

7°/15°
mie.

10°/22°
joi

9°/22°
vin.

7°/17°
Constanta
acum

12°
mar.

10°/13°
mie.

13°/18°
joi

12°/18°
vin.

9°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

3°/15°
mie.

7°/15°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

15°
mar.

5°/16°
mie.

8°/14°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°