Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Florian Walter, dus la DIICOT Cluj unde i s-au prezentat învinuirile în cazul transferurilor

Publicat in Mediafax, marți 27 noiembrie 2012 ·

Fostul patron al "U" Cluj Florian Walter a fost ridicat, marţi, de procurorii DIICOT Cluj şi adus la sediul instituţiei din Cluj-Napoca, unde i s-au prezentat învinuirile aduse în dosarul transferurilor de jucători între "U" şi Petrolul Ploieşti.

Potrivit unor surse judiciare, procurorii DIICOT Cluj l-au luat cu mandat pe omul de afaceri Florian Walter de la locuinţa acestuia şi l-au adus la Cluj, unde i s-au prezentat învinuirile în dosarul deschis de procurori în cazul transferurilor dintre "U" Cluj şi Petrolul Ploieşti.

Conform surselor citate, procurorii DIICOT Cluj au făcut mai multe adrese pe numele lui Walter pentru a se prezenta la audieri, iar acesta a refuzat, motivând că nu poate intra în Cluj de frica galeriei Universităţii Cluj.

Marţi, procurorii i-au prezentat învinuirile, dar nu l-au audiat, Walter solicitând un nou termen pentru a fi audiat, au spus aceleaşi surse.

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) informa că, în perioada mai-septembrie 2012, persoane din cadrul SC Fotbal Club Universitatea Cluj SA au acţionat în scopul obţinerii unor beneficii financiare substanţiale prin transferarea, cu titlu gratuit, a 15 jucători de fotbal către SC Fotbal Club Petrolul SA.

Poliţia Română preciza că sportivii sunt înregistraţi la noul club, figurând cu o valoare de transfer ridicată, unul dintre ei fiind transferat deja la un al treilea club sportiv contra unei sume apreciate la 250.000 de euro.

Astfel, se estimează că, prin această modalitate, clubul sportiv din Cluj a fost prejudiciat cu aproximativ 10,95 milioane euro (45.225.000 RON), arăta Poliţia Română.

În 14 noiembrie, în baza autorizaţiilor emise de Tribunalul Cluj, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca şi procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj au făcut două perc

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Percheziţii ale Parchetului European la Botoşani, inclusiv la domiciliile unor funcţionari publici şi la sediul ANOFM, în cadrul unei anchete privind o fraudă de 160.000 de euro

News.ro acum 31 minute
Parchetul European (EPPO) din Cluj-Napoca şi (România) efectuează astăzi percheziţii în mai multe locaţii, inclusiv în instituţii publice, din judeţul Botoşani, în cadrul unei anchete privind o fraudă de 160.000 de euro care implică fonduri UE menit

O nouă dronă observată de militari în apropierea Aeroportului Mihail Kogălniceanu. Avertismentul Forțelor Aeriene Române

Ziare.com acum 11 minute
Forțele Aeriene Române au anunțat joi, 18 aprilie, că o nouă dronă a fost văzută în apropierea Aeroportului ”Mihail Kogălniceanu” din judeţul Constanţa. Potrivit sursei citate, miercuri, în intervalul 20.54 - 21.51, personalul aflat în serviciul de

Rafila: Dacă sunt culpe medicale, trebuie evidenţiate. Dacă nu, medicii să fie apăraţi

Mediafax acum o ora
Rafila a vorbit, joi, la Forumul Naţional de Neurologie, despre încredere: „încrederea în corpul medical, încrederea în sistemul sanitar şi despre ceea ce se întâmplă în această perioadă care beneficiază <de campania electorală>”. „Corpul medical es

Război în Ucraina, ziua 784. Doi presupuşi spioni ruşi, arestaţi în Germania pentru că ar fi plănuit acte de sabotaj militar în favoarea Rusiei

Press Alert acum 14 minute
Foto: Arhivă Doi presupuşi spioni ruşi au fost arestaţi în Germania pentru că ar fi plănuit atacuri de sabotaj, inclusiv împotriva unor „facilităţi ale forţelor americane”, cu scopul de a submina sprijinul militar pentru Ucraina, a anunţat joi birou

SURSE Percheziții DNA la Consiliul Județean Gorj / Se ridică documente

G4Media acum 2 ore
12 percheziții DNA au loc, joi dimineața, una dintre acestea fiind la sediul Consiliului Județean Gorj, conform surselor G4Media. Perchezițiile au loc într-o anchetă in rem. În urma perchezițiilor vor fi ridicate documente. știre în curs de actualiz

NASA: China maschează prezenţa militară în spaţiu cu programe civile

Mediafax acum 3 ore
China a fost "foarte, foarte secretoasă" cu privire la progresele sale în domeniul spaţial, a declarat în faţa parlamentarilor de la Capitol Hill Bill Nelson. "Credem că o mare parte din aşa-zisul lor program spaţial civil este un program militar. Ş

Tragedia de la 2 Mai. Un nou termen de judecată în dosarul lui Vlad Pascu. Avocatul Cuculis face declarații (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Judecătoarea Popoviciu de la Mangalia amână dosarul tragediei de la 2 Mai și formulează cerere de abținere. Noul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 9 mai 2024, ora 10.00. În urma acestei amînări, avocatul Cuculis a făcut declarații.

Percheziții la Constanța într-un dosar de tentativă de tâlhărie calificată Doi constănțeni, acuzați că ar fi intrat în casa unei femei pe care au bătut-o

Ziua Constanta acum o ora
Miercuri, 17 aprilie 2024, poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară și două mandate de aducere, în județul Constanța, într-u

Cod Galben hidrologic pentru râuri din Dobrogea. Anunțul hidrologilor

Ziua Constanta acum o ora
Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, specialiștii noștri au actualizat Codurile hidrologice, care vizează râuri din două județe, până astăzi, la miezul nopții. Astfel, Codul galb

Curtea de Apel a validat congresul PMP din martie 2023, unde Tomac a fost votat președinte

Press Alert acum 44 minute
Eugen Tomac Curtea de Apel Bucureşti a respins, miercuri, recursurile formulate de Cristian Diaconescu și a validat congresul organizat în martie 2023, unde Eugen Tomac a fost votat preşedinte al PMP, anunță formațiunea. „Partidul a fost, în ultimii

Vremea

București
acum

12°
joi

8°/14°
vin.

8°/16°
sâm.

7°/17°
dum.

10°/18°
Iasi
acum

joi

6°/8°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/15°
Constanta
acum

10°
joi

9°/15°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

8°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/8°
vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
joi

6°/12°
vin.

3°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

4°/15°