Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un director de bancă prezintă scuze publice pentru împrumuturile acordate mafiei

Publicat in Adevarul, luni 28 octombrie 2013 ·

Directorul uneia din principalele bănci din Japonia, Mizuho Financial Group, şi-a a prezentat scuzele luni pentru că a acordat împrumuturi membrilor Yakuza, cea mai importantă parte a mafiei nipone, un urma publicării unui raport a unui grup de avocaţi mandataţi de companie.

Yasuhiro Sato a recunoscut că era la curent de trei ani cu aceste împrumuturi, echivalentul a 1,5 milioane de euro, după ce într-un prim rând a negat. Bancherul japonez a declarat că va renunţa şa salariul său timp de şase luni drept măsură de pedeapsă. Alţi responsabili ai grupului vor avea pentru un timp salariul diminuat.

Dată fiind amploarea scandalului care în prezent este obiectul mai multor articole ale presei, ministrul de finanţe şi vice-premierul, Taro Aso, au denunţat tranzacţiile suspecte calificându-le „o enormă problemă”, înainte de a adăuga că negările iniţiale ale Mizuho, una din cele trei mari bănci japoneze au fost „cel mai rău lucru pe care o bancă putea să-l facă”.

La sfârşitul lui septembrie, Mizuho a fost obligat să sisteze împrumuturilor acordate Yakuza de Agenţia de Control Financiar din Japonia (FSA). Potrivit FSA, Mizuho a acordat 230 de împrumuturi.

Luni, grupul de avocaţi mandataţi de grupul financiar au declarat: „Numeroşi lideri şi membrii ai consiliului de administraţie ştiau sau erau în poziţia de a şti”.

În raportul băncii trimis FSA, Mizuho a susţinut că 54 de foşti şi actuali angajaţi ai băncii vor fi sancţionaţi, inclusiv preşedintele Consiliului de Administraţie al Băncii Mizuho, filială a Mizuho Financial Group.

Potrivit informaţiilor FSA, „nicio acţiune semnificativă” nu a fost luată de Mizuho „pentru a preveni şi opri tranzacţiile cu forţele antisociale, mai mult de doi ani după ce s-a stabilit că împrumuturile au fost acordate unui număr dintre ei”.

În Japonia, termenul de „forţe antisociale” face referire la organ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

Mediafax acum o ora
Cel puţin o persoană a folosit un extinctor pentru a încerca să stingă focul, iar un medic de urgenţă s-a grăbit să ajungă la bărbat şi a încercat să-i acorde ajutor, potrivit unei jurnaliste de la CNN, care a relatat scena care s-a desfăşurat în fa

Uniunea Europeană pregăteşte a 14-a serie de sancţiuni împotriva Rusiei

HotNews acum o ora
Uniunea Europeană pregăteşte a 14-a serie de sancţiuni împotriva Rusiei, ca reacţie la invazia rusă în Ucraina, a dezvăluit vineri agenţiei DPA un diplomat european de rang înalt. Reuniune UE la BruxellesFoto: Kommersant Photo Agency / ddp USA / Pro

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 2 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

O persoană A MURIT și alte patru au fost rănite, între care doi copii, în urma unui grav accident produs în Râmnicu-Vâlcea

Gandul acum 57 minute
Un accident grav s-a petrecut vineri în Râmnicu-Vâlcea, în urma căruia un bărbat a murit și alte patru persoane au fost rănite, într care doi copii, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. La fața locului au intervenit repr

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum 50 minute
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

„Luaţi-vă pălăria şi plecaţi!”, îi îndeamnă Vikor Orban pe oficialii UE. „Politicienii sunt conduşi de logica războiului”

Ziare.com acum o ora
Premierul ungar Vikor Orban a afirmat vineri, 19 aprilie, că oficialii care conduc instituţiile UE trebuie înlocuiţi după alegerile europarlamentare, întrucât nu merită încă o şansă, relatează Reuters şi MTI. Vikor Orban le spune oficialilor care co

NATO trebuie să demonstreze Ucrainei că este aliatul ei, este de părere Zelenski

Wall-Street.ro acum 2 ore
Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) trebuie să demonstreze Ucrainei că este "aliatul" ei în războiul împotriva Rusiei, accelerând "cât mai rapid posibil" livrările sale de arme şi muniţii, a îndemnat preşedintele ucrainean Volodimir Z

Gabriela Ruse nu a reuşit să treacă de Caroline Garcia în sferturi la Rouen

News.ro acum 2 ore
Gabriela Ruse, locul 162 WTA, a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a fost învinsă de sportiva franceză Caroline Garcia, numărul 23 mondial şi favorită 2, scor 6-3, 6-4, într-o oră şi

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, face conferinţă de presă în faţa Spitalului Universitar, al cărui manager este / Sunt aşteptate explicaţii privind acuzaţiile de incompatibilitate

News.ro acum 5 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, face vineri o conferinţă de presă în care ar urma să răspundă acuzaţiilor de incompatibilitate şi în care ar putea face şi un anunţ referitor la prezenţa în cursa electorală, în con

Vremea

București
acum

11°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

8°/11°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

4°/14°
Constanta
acum

vin.

7°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/13°
dum.

4°/15°
lun.

3°/9°
Timisoara
acum

vin.

5°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/15°
lun.

2°/8°