Un constructor își amintește despre un coleg, decedat recent. Este un prilej să afl ăm despre unele privilegii și modul în care a fost tratat Nicolae Ceaușescu, undeva pe lângă podul Grant

V. Rădulescu: „Mirel era colegul meu, împreună cu care conduceam o întreprindere de construcţii destul de mare, cu şantiere prin tot Bucureştiul. Contactele cu Nicolae Ceauşescu erau destul de dese, dar Mirel nu-l prea băga în seamă. Un exemplu ar fi o întâmplare de la un bloc în construcţie de pe strada Turda, chiar în apropierea locului unde începe podul Grant. Obiectivul respectiv nu ne convenea nouă. Era mult de lucru acolo. Nu aş vrea să intru în detalii tehnice, dar un bloc, oarecum izolat, pe colţ, ne cam ţinea în loc.

Dacă la altele foloseam prefabricate, treaba mergea mai repede şi reuşeam să predăm peste 50 de apartamente în timp record, la clădirea la care mă refer, tip monolit, era mult de turnat, mult de finisat… Am făcut aceste precizări pentru a explica de ce Mirel, pe acest şantier, era nervos. Eu eram în maşina cu care mă deplasam când am auzit în staţie că „Mobilul 1”, adică Nicolae Ceauşescu s-a oprit la şantierul lui Mirel. Ştiind că prietenul meu are draci m-am dus şi eu acolo. „Mobilul 1” plecase. Mirel mi-a zis râzând. Băi frate, a venit un pitic aici cu nişte derbedei să mă înveţe ce să fac. Nici nu m-am uitat la ei. Nu aveau habar de construcţii. Piticul mi-a zis să facem totul mai repede şi mai de calitate. Rar am văzut aşa tâmpiţi!

Ca să fiu sincer un asemenea dialog a fost posibil când Nicolae Ceauşescu se afla la începutul activităţii sale şi când tomnai, cum spunea el, apucase pe drumul dictaturii şi al cultului personalităţii. Câţiva ani mai târziu, când lucram la ansamblul din jurul Casei Poporului şi mai ales la fântânile de pe bulevardul din faţa clădirii, nu mai crâcnea nimeni în faţa lui.

Groază la Spitalul Militar

Câţiv