Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Retrospectiva anului 2013. Cele mai importante momente din fotbalul românesc

Publicat in Adevarul, sâmbătă 28 decembrie 2013 ·

Anul 2013 a fost unul plin din punct de vedere fotbalistic, nelipsind nici schimbările în structura Ligii Profesioniste de Fotbal sau problemele în justiţie.

14 martie La finalul a 17 ore de negocieri, Ionuţ Negoiţă a devenit acţionar majoritar al clubului Dinamo, după ce a preluat acţiunile deţinute de Nicolae Badea şi Dragoş Săvulescu. În acest moment, 90% din acţiunile echipei alb-roşie se află în posesia lui Negoiţă, restul rămânând în portofoliul vechii societăţi care administra gruparea din Ştefan cel Mare.

20 mai Federaţia Română de Fotbal şi-a depus candidatura pentru găzduirea unor meciuri ale Campionatului European din 2020, care va fi organizat în 13 oraşe. Termenul limită până când Comitetul Executiv UEFA va alege oraşele este septembrie 2014.

20 mai Finanţatorul echipei Steaua, Gigi Becali a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, ca urmare a implicării în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării Naţionale. Alături de el au mai fost condamnaţi, la câte doi ani, fostul ministru MApN, Victor Babiuc şi fostul şef al Statului Major General, Dumitru Cioflină.

27 iunie Patronul campioanei României a primit un spor de pedeapsă de şase luni de închisoare, totalizând trei ani şi jumătate de detenţie.

1 iunie Petrolul Ploieşti a cucerit Cupa României, pentru a treia oară în istorie. „Lupii galbeni“ au învins CFR Cluj cu 1-0, unicul gol al meciului purtând semnătura lui Bokila (8'). Ploieştenii au pus capul unei perioade îndelungate de „secetă“, fiind primul trofeu câştigat după 1995.

4 iulie Gheorghe Popescu şi-a anunţat candidatura pentru preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal, care vor avea loc pe 5 martie 2014. Fostul internaţional şi-a prezentat echipa pe care o vrea alături în cazul în care îl va înlocui pe Mircea Sandu: Gheorghe Hagi, Bogdan Stelea şi Ilie Dumitrescu. Contracandidaţii an

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Horia Constantinescu a anunțat că pleacă de la șefia ANPC. Care e motivul deciziei

Wall-Street.ro acum o ora
Horia Constantinescu, cel care conduce Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor din 2022, că demisionează din această poziție pentru a se putea concentra pe campania electorală. El a fost anunțat de PSD ca și candidat din partea partidu

Putin: Ideea că Rusia ar ataca state NATO precum Polonia este o „prostie”

G4Media acum 26 minute
Vladimir Putin a afirmat că acuzațiile potrivit cărora Rusia ar putea efectua atacuri asupra unor state NATO sunt un „un nonsens complet”, potrivit Sky News. Într-un discurs ținut aseară în fața piloților forțelor aeriene ruse, el a declarat că țara

Antibiotice Iaşi a pus în funcţiune o centrală fotovoltaică de 2,5 MW, care va asigura peste 26% din necesarul de energie electrică

News.ro acum 38 minute
Producătorul de medicamente Antibiotice Iaşi, deţinut de Ministerul Sănătăţii, a anunţat că a pus în funcţiune o centrală electrică fotovoltaică de 2,5 MW, care va asigura 26,4% din necesarul de energie electrică a companiei. Noua facilitate va prod

Cresc temperaturile. Când vom avea 24 de grade Celsius în Capitală

Ziare.com acum 19 minute
Vremea tinde să devină tot mai frumoasă în următoarele zile, în special în zona de sud a țării. Vom scăpa de nori, iar soarele va străluci ridicând temperaturile. Meteorologii au emis o prognoză specială pentru Capitală. Astfel, de joi, 28 martie, v

Ucraina susţine că a distrus 26 de drone ruseşti în noaptea de miercuri spre joi

Mediafax acum o ora
Dronele de fabricaţie iraniană au fost distruse deasupra unor părţi din estul, sudul şi sud-estul Ucrainei, a adăugat forţa aeriană, citată de Reuters. Guvernatorul regiunii Zaporojie a spus, pe Telegram, că două femei au fost rănite când resturile

Cod galben de vânt, joi dimineaţa, în şase judeţe din ţară

Mediafax acum o ora
Potrivit ANM, una dintre avertizări, în vigoare până la ora 10.00, vizează localităţile Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Şelimbăr, Racoviţa, Turnu Roşu, Sadu, Boiţa din judeţul Sibiu. O altă avertizare, în vigoare până la ora 9.00, vizează localităţile Tâ

O masă de aer cu praf saharian traversează România

BusinessMagazin acum 43 minute
O masă cu particule de aer cu praf saharian traversează joi România, a anunţat Administraţia Naţională de Meteorologie.

România deschide porțile țării cu vize SCHENGEN pentru cetățenii RUȘI. De când se aplică măsura?

Gandul acum o ora
După doi ani sângeroși de război în Ucraina, țara lipită de România, cetățenii ruși, care au decis într-o proporție covărșitoare ca dictatorul Vladimir Putin care să fie în continuare președinte, au parte de un anunț neașteptat. România va începe să

Grecia a înregistrat cea mai fierbinte lună martie din ultimii douăzeci de ani

G4Media acum 26 minute
Cele mai ridicate temperaturi pentru luna martie din cel puțin ultimii douăzeci de ani au fost înregistrate miercuri în majoritatea regiunilor din Grecia, scrie Protothema, citată de Rador. La Atena, în suburbia Gazi, termometrul a depășit recordul

Medicamentele hormonale ar putea creşte riscul de tumori cerebrale, potrivit unui studiu francez

News.ro acum 3 ore
Milioane de femei din întreaga lume care utilizează anumite medicamente hormonale pentru contracepţie şi pentru a gestiona afecţiuni precum endometrioza pot prezenta un risc crescut de tumori cerebrale rare, de obicei benigne, susţin cercetătorii. P

Vremea

București
acum

14°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/25°
Iasi
acum

11°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

12°
joi

8°/17°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

14°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale