Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mazda MX-5 a stabilit un nou record mondial

Publicat in Pro Sport, luni 17 iunie 2013 ·

Mazda a reuşit să doboare un nou record mondial Guinness Book of World RecordsTM în timpul evenimentului MAX-5 2013 desfăşurat pe 15 iunie, la Lelystad, Olanda. 683 Mazda MX-5 au fost conduse în coloană pe drumurile din jurul centrului de teste RDW din Lelystad, formând cea mai lungă paradă de modele Mazda aflate în mişcare. 1450 de participanţi au contribuit la tentativa de record, care l-a doborât pe cel existent pentru “cea mai lungă paradă de modele Mazda” – 459 Mazda MX-5 – acesta fiind stabilit în Essen, Germania, în 2010.

Parada de MX-5, desfăşurată într-un peisaj fascinant, a avut în frunte o versiune spectaculoasă MX-5, modelul de curse a celei de-a treia generaţii, avându-l la volan pe prezentatorul TV olandez Allard Kalff, iar pe locul din dreapta pe Jeff Guyton, Preşedinte şi CEO Mazda Motor Europe. Mai târziu, după doborârea recordului, Guyton a primit certificatul oficial, oferit de juratul Guinness World RecordsTM Pravin Pate.

Pe parcursul evenimentul MAX-5 2013, Centrul de Teste RDW din Lelystad a fost dedicat în întregime mărcii japoneze şi experienţei Mazda. Activităţile au inclus demonstraţii ale piloţilor Cupei Ribank Mazda MaX5 şi ale modelului Mazda3 20B cu 3 rotoare deţinut de familia belgiană de piloţi Van Herck. Participanţii au avut, de asemenea, oportunitatea să testeze noua tehnologie Mazda i-ACTIVESENSE pe circuit sau să se distreze într-unul dintre simulatoarele de curse. Toate modelele Mazda SKYACTIV au fost la dispoziţia celor interesaţi de un drive test, iar vizitatorii au putut beneficia de o revizie gratuită pentru roadsterele proprii. În urma unei expoziţii cu cele mai frumoase MX-5-uri prezente, premiul pentru cel mai frumos şi mai autentic Mazda MX-5 al zilei a fost înmânat lui Ludo Vander Vliet from Duffel (Belgia). Premiul doi i-a revenit lui Maarten Tuiten from Almelo (Olanda), urmat de Pieter Staat from Mete

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum 5 ore
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

Cancelarul german afirmă că războiul din Ucraina ar putea continua mai mulți ani

Ziare.com acum 4 ore
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz, relatează dpa. Nimeni nu ar putea spune dacă acest răz

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 7 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Ciucă, întrebat dacă e mulţumit de explicaţiile date de Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul la Primăria Capitalei: Nu am văzut ce a declarat domnul doctor, motiv pentru care în acest moment nu s-a schimbat nimic faţă de ceea ce am declarat aseară

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, vineri seară, întrebat dacă este mulţumit de explicaţiile date de Cătălin Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, că nu ştie ce a declarat Cîrstoiu, astfel că îşi menţine

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

Mediafax acum 6 ore
Cel puţin o persoană a folosit un extinctor pentru a încerca să stingă focul, iar un medic de urgenţă s-a grăbit să ajungă la bărbat şi a încercat să-i acorde ajutor, potrivit unei jurnaliste de la CNN, care a relatat scena care s-a desfăşurat în fa

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 7 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

Gabriela Ruse nu a reuşit să treacă de Caroline Garcia în sferturi la Rouen

News.ro acum 7 ore
Gabriela Ruse, locul 162 WTA, a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a fost învinsă de sportiva franceză Caroline Garcia, numărul 23 mondial şi favorită 2, scor 6-3, 6-4, într-o oră şi

Bărbat arestat după ce a ameninţat că se aruncă în aer în clădirea consulatului Iranului de la Paris

Mediafax acum 9 ore
Un bărbat care a ameninţat că se va arunca în aer în consulatul Iranului de la Paris a fost arestat vineri. O sursă din cadrul poliţiei a declarat pentru Reuters că bărbatul a fost văzut intrând în consulat având asupra sa ceea ce păreau a fi o gren

Daniel Băluţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4

Mediafax acum 11 ore
„Cu emoţie, dar şi cu încredere, mi-am depus astăzi candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4! Mi-au fost alături si colegii care mă vor însoţi în următorii patru ani şi alături de care sunt convins că vom încheia cu succes proiecte

Un lot de trei avioane F16 cumpărate din Norvegia au fost recepționate la Câmpia Turzii

Wall-Street.ro acum 4 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat la Baza 71 Aeriană "General Emanoil Ionescu" de la Câmpia Turzii, urmând să intre în dotarea Escadrilei 48 Vânătoare, a informat Ministerul Apărării Naţi

Vremea

București
acum

sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

7°/16°
mar.

9°/14°
Iasi
acum

sâm.

5°/15°
dum.

7°/14°
lun.

5°/10°
mar.

3°/13°
Constanta
acum

sâm.

6°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/16°
mar.

12°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/13°
dum.

3°/14°
lun.

4°/8°
mar.

2°/12°
Timisoara
acum

sâm.

1°/15°
dum.

5°/15°
lun.

5°/13°
mar.

4°/10°