Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A ajuns pe drumuri deşi la începutul sezonului trecut îmbrăca tricoul Stelei! Încă o victimă a curăţeniei de vară

Publicat in Pro Sport, joi 14 iunie 2012 ·

A fost unul dintre cele mai ciudate transferuri la un moment dat în Liga 1. Steaua l-a luat după ce a fost transferat de la Gloria Bistriţa la U Cluj. Patronul "şepcilor roşii" a anunţat mutarea, dar a avertizat că jucătorul va merge în Ghencea. Între timp, Liviu Băjenaru a ajuns la Astra! După numai un sezon, a rămas pe drumuri!

La Astra continuă mutările de trupe, după ce cu puţin timp în urmă a fost anunţată aducerea lui Ben Djemia, pus pe liber de Petrolul. Cea mai importantă noutate o reprezintă renunţarea la Liviu Băjenaru, mijlocaşul de 29 de ani adus de la Steaua la începutul sezonului. Titular în 24 de meciuri, fără a marca niciun gol, Băjenaru părăseşte clubul din Ploieşti după doar un sezon în culorile Astrei.

În altă ordine de idei, cinci jucători de la Astra vor fi trimişi la satelit, nefiind luaţi în calcul pentru noul sezon al Ligii I. Este vorba de Florin Pătraşcu, Bogdan Rusu, Ben Teekloh, Salif Nogo şi Petru Vădrariu!

A fost unul dintre cele mai ciudate transferuri la un moment dat în Liga 1. Steaua l-a luat după ce a fost transferat de la Gloria Bistriţa la U Cluj. Patronul "şepcilor roşii" a anunţat mutarea, dar a avertizat că jucătorul va merge în Ghencea. Între timp, Liviu Băjenaru a ajuns la Astra! După numai un sezon, a rămas pe drumuri!

La Astra continuă mutările de trupe, după ce cu puţin timp în urmă a fost anunţată aducerea lui Ben Djemia, pus pe liber de Petrolul. Cea mai importantă noutate o reprezintă renunţarea la Liviu Băjenaru, mijlocaşul de 29 de ani adus de la Steaua la începutul sezonului. Titular în 24 de meciuri, fără a marca niciun gol, Băjenaru părăseşte clubul din Ploieşti după doar un sezon în culorile Astrei.

În altă ordine de idei, cinci jucători de la Astra vor fi trimişi la satelit, nefiind luaţi în calcul pentru noul sezon al Ligii I. Este vorba de Florin Păt

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tragedie la Craiova: Un mort și patru răniți după o explozie violentă într-un bloc. O parte din imobil s-a prăbușit

Ziare.com acum 4 ore
O femeie, în vârstă de 52 de ani, a murit, iar alte patru persoane au fost rănite, după ce o explozie, neurmată de incendiu, s-a produs, miercuri seară, 17 aprilie, într-un bloc din municipiul Craiova, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. "În u

Ucraineanul Lunin răsplăteşte încrederea lui Ancelotti şi o duce pe Real Madrid în semifinalele Ligii Campionilor

Mediafax acum 2 ore
Manchester City – Real Madrid 4-5 (1-1 după 90 de minute, 3-4 la penalty-uri) Trupa lui Ancelotti a marcat repede, prin Rodrygo, după o fază construită în flancul drept prin trei pase. Brazilianul a marcat la a doua încercare, deschizând scorul în m

Corvinul Hunedoara furnizează surpriza sezonului în Cupa României, calificându-se în finală

Press Alert acum 6 ore
Echipa de liga secundă Corvinul Hunedoara s-a calificat miercuri în finala Cupei României. Hunedorenii au învins în semifinală pe FC Voluntari cu 3-1. Aceștia vor întâlni în finală câștigătoarea celeilalte semifinale dintre Oțelul Galați și Universi

VIDEO „Unchiule, mă asculți?” O femeie din Brazilia s-a dus cu un mort la bancă în încercarea a obține un împrumut

HotNews acum 3 ore
O femeie din Brazilia a adus un bărbat de 68 de ani într-un scaun cu rotile la bancă și a încercat să-l facă să semneze pentru un împrumut, dar acesta era mort de câteva ore, a declarat miercuri poliția braziliană, relatează Reuters. Banca BraziliaF

Inundații Dubai: MAE anunță că două grupuri de români sunt blocate pe Aeroportul din Dubai

Wall-Street.ro acum 8 ore
Două grupuri de cetăţeni români, ale căror curse aeriene au fost anulate, sunt blocate pe Aeroportul Internaţional Dubai, în contextul fenomenelor meteorologice extreme care afectează teritoriul Emiratelor Arabe Unite, informează MAE, potrivit Agerp

Corpul de Control al ministrului Sănătăţii, concluzii preliminare după controlul de la Spitalul Sf. Pantelimon: Sesizările au la bază o comunicare defectuoasă / Controlul a vizat doar activitatea administrativă

News.ro acum 9 ore
Corpul de Control al ministrului Sănătăţii a transmis, miercuri, concluzii preliminare după controlul de la Spitalul Sf. Pantelimon, unde s-au făcut acuzaţii referitoare la mai multe decese cauzate de administrarea defectuoasă a unui medicament în S

Ministerul Energiei: Susţinem proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni în România, ca parte integrantă din strategia de dezvoltare şi consolidare energetică a României

News.ro acum 5 ore
Oficialii Ministerului Energiei au transmis, miercuri seară, că susţin proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni în România, ca parte integrantă din strategia de dezvoltare şi consolidare energetică a României. Reacţia vine după acuzaţii po

Marcel Ciolacu: Cătălin Cîrstoiu să facă o conferinţă să răspundă la acuzaţii

Mediafax acum 8 ore
„Nu riscăm nimic, nu şi-a depus candidatura”, spune Ciolacu. „În momentul de faţă, eu cred că abordarea cea mai corectă, după ce decizia coaliţiei a fost ca dl. Cîrstoiu să fie candidatul comun, este ca dl. doctor Cătălin Cîrstoiu să facă o conferin

Emisiunile zilei de joi, 18 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Radu Mazăre, refuzat de instanță! Judecătorii i-au respins cererea de eliberare condiționată

Wall-Street.ro acum 10 ore
Judecătoria Sectorului 4 a respins cererea lui Radu Mazăre de eliberare condiţionată din Penitenciarul Jilava, unde execută o condamnare de 9 ani închisoare, primită în anul 2019 în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi plaje din Constanţa ş

Vremea

București
acum

joi

8°/13°
vin.

7°/16°
sâm.

7°/17°
dum.

9°/18°
Iasi
acum

joi

6°/8°
vin.

4°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/15°
Constanta
acum

11°
joi

9°/13°
vin.

7°/11°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
Timisoara
acum

joi

7°/12°
vin.

3°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/15°