Astăzi, Chişinăul şi Tiraspolul vor încerca să oficializeze tratativele întrerupte în 2006. Întâlnirea de la Moscova este privită cu optimism de reprezentanţii Moldovei. În timp ce autorităţile pleacă în Rusia cu o poziţie clar definită, specialiştii spun că aceste negocieri au fost create pentru a tărăgăna soluţionarea conflictului.
În ajunul plecării la Moscova, Eugen Carpov, vicepremierul pentru Reintegrare, a prezentat preşedintelui interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu, agenda discuţiilor. „Statul nostru mizează foarte mult să fie reluate negocierile oficiale. Aceasta va asigura platforma foarte necesară pentru continuarea dialogului, căutarea de soluţii, identificarea şi, în ultimă instanţă, implementarea lor", a afirmat Marian Lupu. De asemenea, preşedintele interimar a menţionat că obiectivul final al Moldovei este reîntregirea ţării, bazată pe principiile suveranităţii şi integrităţii, în cadrul hotarelor recunoscute la nivel internaţional.
„Trebuie să evităm anumite capcane“
Şi Iurie Leancă, ministrul Afacerilor Externe, spune că Moldova este pregătită să reia negocierile oficiale. „Noi nu suntem avantajaţi şi nici nu avem aere de superioritate, ci vrem reintegrarea ţării. În regim preferenţial cu UE, Transnistria beneficiază de mai multe avantaje şi este firesc să accepte şi anumite responsabilităţi", a afirmat Iurie Leancă. Potrivit experţilor, vom şti dacă s-au oficializat negocierile după finalizarea lor. Dacă părţile implicate vor semna vreun act, proces verbal sau declaraţie, va însemna că acestea au devenit oficiale.
Radu Vrabie, expert la Asociaţia pentru Politică Externă, spune că sunt şanse mari ca tratativele în format 5+2 să fie reluate. „Nu este important dacă se vor relua, dar ce vom discuta acolo. Trebuie să obţinem anumite rezultate, de aceea e necesar să evităm să cădem capcană anumitor provocări. Indiferent de