Octavian Grigore a fost părtaş la ascensiunea echipei UnireaUrziceni, începută în 2003, când Dumitru Bucşaru a început săinvestească în "ciulinii Bărăganului", apoi, sezonul trecut acunoscut, la propriu şi decăderea echipei ialomiţene, care a scrisistorie câteva sezoane în fotbalul românesc. O istorie în care, lafinal, rămân, ca "răbufniri de orgoliu", sau "minuni", succeseîmpotriva echipelor Steaua şi Dinamo, care au fost bătute, chiardupă ce s-au "alimentat" cu vedetele Unirii.
Tavi, cum a fost "experienţa" la Urziceni?
Eu am antrenat Unirea Urziceni, prima dată în 2003-2004, preluând-oîn etapa a şasea, cred, până la final, când am terminat pe locul 3.Nicu Epaminonda mi-a fost jucător şi atunci, şi acum. Venirea meala Urziceni şi prima şi a doua oară s-a datorat lui Felix Grigore,căruia îi mulţumesc pentru că a avut încredere în mine şi primadată şi acum, cred că sunt singurul antrenor cu două mandate laUrziceni, în perioada lor de ascensiune. Am lăsat Chimia, cu carecred că terminam pe primul loc, stabilitatea de la Brazi şi m-amdus imediat la Urziceni. Poate că nu am procedat 100% aşa cumtrebuia, dar provocarea era mult prea importantă, mi-am dorit săajung în liga I, pentru că am ratat această şansă de prea multeori. Acum, nu aş mai lăsa o echipă pentru alta, într-o situaţieasemănătoare, dar nu-mi pare rău de pasul făcut în toamnă, eranecesar.
Ai învins Steaua şi Dinamo, mari surprize în tur, la doar câtevazile după ce erai instalat!
Jucătorii au meritul principal, pentru că unii dintre ei chiar audat dovadă de spirit de sacrificiu. Pădureţu a dat un adevăratexemplu, înaintea partidei cu Steaua - nu se antrenase de douăsăptămâni, a venit la masa de prânz de dinaintea meciului şi mi-aspus că se simte în stare să joace! A făcut-o foarte bine, am rămasuimit de voinţa sa. I-a ambiţionat faptul că vor juca împotrivafoştilor colegi
