Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Misterele execuţiei şi înhumării Ceauşeştilor

Publicat in Adevarul, miercuri 21 iulie 2010 · ·

Lichidarea soţilor Ceauşescu a fost o enigmă încă din momentul deciziei de aplicare a pedepsei capitale. Principalii „jucători“: Silviu Brucan, Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu şi Victor Stănculescu. Întreaga perioadă 25-30 decembrie 1989, de la execuţie şi până la îngroparea Ceauşeştilor la Ghencea, este învăluită în mistere şi evenimente controversate.

Ideea lichidării cuplului dictatorial a fost luată în calcul de noua putere imediat după fuga celor doi. Toate comunicatele prezentate public de Consiliul Frontului Salvării Naţionale erau dramatice şi cereau vehement ca oamenii loiali lui Ceauşescu să înceteze măcelul. Oameni care în realitate erau denumiţi terorişti. Terorişti inventaţi de cei care voiau puterea, dar şi dispariţia cât mai rapidă a lui Nicolae Ceauşescu.

Mai citiţi şi:

Cine a profitat de cultul lui Ceauşescu?

Deshumarea Ceuşeştilor: Probele-martor vor fi prelevate de la Valentin şi de la fratele dictatorului, Ioan

Slobozia: CAP-ul din Doja era preferat de Ceauşescu. Află aici de ce

Complotiştii din WC-ul lui Milea

La 20 de ani de la Revoluţie mai mulţi participanţi activi la evenimente au început să vorbească.

Unul dintre ei, Mihail Montanu, personaj enigmatic în primele zile ale Revoluţiei, îşi aminteşte: „Deci a fost discuţia de principiu, din WC-ul din spatele cabinetului lui Vasile Milea, după care concluziile le-au tras lăsând duşul deschis, chiuveta, tot. Intrau în WC în grupuri de câte doi. Cred că să-l omoare au hotărât Militaru, Brucan şi Gelu Voican Voiculescu. Iliescu o fi aprobat fără să fie explicit, aşa, în stilul lui. A mai fost implicat şi Virgil Măgureanu, băgaţi-l şi pe el pe listă!"

Complotul din WC este confirmat şi de un alt personaj‑cheie implicat în lichidarea Ceauşeştilor, Gelu Voican Voiculescu: „În 24 decembrie a fost acel moment culminant al vieţii no

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum 8 ore
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

Mediafax acum 9 ore
Cel puţin o persoană a folosit un extinctor pentru a încerca să stingă focul, iar un medic de urgenţă s-a grăbit să ajungă la bărbat şi a încercat să-i acorde ajutor, potrivit unei jurnaliste de la CNN, care a relatat scena care s-a desfăşurat în fa

Ciucă, întrebat dacă e mulţumit de explicaţiile date de Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul la Primăria Capitalei: Nu am văzut ce a declarat domnul doctor, motiv pentru care în acest moment nu s-a schimbat nimic faţă de ceea ce am declarat aseară

News.ro acum 6 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, vineri seară, întrebat dacă este mulţumit de explicaţiile date de Cătălin Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, că nu ştie ce a declarat Cîrstoiu, astfel că îşi menţine

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 9 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Cancelarul german afirmă că războiul din Ucraina ar putea continua mai mulți ani

Ziare.com acum 7 ore
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz, relatează dpa. Nimeni nu ar putea spune dacă acest răz

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 10 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

Bărbat arestat după ce a ameninţat că se aruncă în aer în clădirea consulatului Iranului de la Paris

Mediafax acum 12 ore
Un bărbat care a ameninţat că se va arunca în aer în consulatul Iranului de la Paris a fost arestat vineri. O sursă din cadrul poliţiei a declarat pentru Reuters că bărbatul a fost văzut intrând în consulat având asupra sa ceea ce păreau a fi o gren

Gabriela Ruse nu a reuşit să treacă de Caroline Garcia în sferturi la Rouen

News.ro acum 9 ore
Gabriela Ruse, locul 162 WTA, a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a fost învinsă de sportiva franceză Caroline Garcia, numărul 23 mondial şi favorită 2, scor 6-3, 6-4, într-o oră şi

O persoană A MURIT și alte patru au fost rănite, între care doi copii, în urma unui grav accident produs în Râmnicu-Vâlcea

Gandul acum 8 ore
Un accident grav s-a petrecut vineri în Râmnicu-Vâlcea, în urma căruia un bărbat a murit și alte patru persoane au fost rănite, într care doi copii, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. La fața locului au intervenit repr

Căpitanul celor de la CFR Cluj, discurs categoric după umilința cu Farul: „Nu merităm să purtăm acest tricou”

HotNews acum 7 ore
Farul Constanța a făcut vineri instrucție cu CFR Cluj, scor 5-1, iar ardelenii au coborât pe locul al patrulea în play-off-ul SuperLigii și pot rata în acest sezon cupele europene. Mario CamoraFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / P

Vremea

București
acum

sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

7°/16°
mar.

9°/14°
Iasi
acum

sâm.

3°/15°
dum.

7°/14°
lun.

5°/10°
mar.

3°/13°
Constanta
acum

sâm.

6°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/16°
mar.

12°/13°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/13°
dum.

3°/14°
lun.

4°/8°
mar.

2°/12°
Timisoara
acum

sâm.

0°/15°
dum.

5°/15°
lun.

5°/13°
mar.

4°/10°