Prin decizia Curţii de Apel Braşov a fost anulat certificatul de descărcare arheologică . După ce Curtea de Apel Braşov a respins, marţi seară, prin hotărâre definitivă, certificatul de Prin decizia Curţii de Apel Braşov a fost anulat certificatul de descărcare arheologică .
După ce Curtea de Apel Braşov a respins, marţi seară, prin hotărâre definitivă, certificatul de descărcare de sarcină arheologică, reprezentanţii companiei canadiene au declarat ieri că vor ataca decizia prin recurs la Curtea Supremă. Prin certificatul emis în 2004 de Ministerul Culturii şi Cultelor, compania Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) era abilitată să exploateze Masivul Carnic de la Roşia Montană.
Organizaţiile neguvernamentale care au contestat certificatul în justiţie spun că hotărârea Curţii de la Braşov este definitivă şi efectul său este acela că galeriile romane şi preromâneşti din întregul Masiv Carnic sunt declarate monumente protejate şi nu pot fi schimbate.
Curtea a respins de asemenea cererea de intervenţie în acest caz, formulată de Roşia Montană Gold Corporation, şi a admis cererile de intervenţie formulate de mai multe organizaţii neguvernamentale din România.
Ieri, reprezentanţii Gabriel Resources au precizat că aşteaptă să primească motivaţia pe baza căreia s-a luat decizia. "Suntem foarte dezamăgiţi de hotărârea luată în acest caz. Va trebui să aşteptăm să primim motivaţia pe care s-a bazat Curtea înainte de a stabili paşii noştri următori", a declarat Alan R. Hill, preşedinte şi CEO al Gabriel Resources şi Roşia Montană Gold Corporation. Acesta a mai spus că decizia este revocabilă şi poate fi atacată prin recurs la Curtea Supremă.
Argumentele ong-urilor
Cele două organizaţii care au susţinut retragerea certificatului, Aburnus Maior şi Liga Pro Europa, au argumentat în instanţă că Masivul Carnic găzduieşte vestigii arheologi