Katherine Jackson, mama lui Michael Jackson, a depus vineri o mărturie emoţionantă în procesul intentat de familia Jackson împotriva companiei AEG. Aceasta a izbucnit în lacrimi de mai multe ori în timpul audierii şi i-a acuzat pe organizatorii ultimului turneu al starului că nu i-au acordat ajutor fiului său bolnav.
Katherine Jackson, în vârstă de 83 de ani, s-a aflat vineri în faţa instanţei spunând că reprezentanţii companiei AEG, care organiza seria de 50 de concerte pe care megastarul urma să le susţină la Londra începând din iulie 2009, nu i-au acordat fiului său un tratament medical corespunzător atunci când acesta s-a îmbolnăvit, în timp ce pregătea turneul din Marea Britanie.
A fost pentru prima dată când Katherine Jackson a depus mărturie, la trei luni de la începerea procesului. Ea a declarat în faţa instanţei: „Fiul meu nu a fost un ciudat“, potrivit Mediafax. Katherine Jackson a făcut această afirmaţie după ce timp de 12 săptămâni a asistat în sala de judecată în timp ce mai multe persoane au fost audiate cu privire la decesul fiului său. „Cel mai dificil lucru este să stau aici şi să ascult toate lucrurile rele care se spun despre fiul meu“, a declarat Katherine Jackson.
Foarte afectată de faptul că a trebuit să vorbească despre decesul fiului său, Katherine Jackson a amintit şi despre recenta tentativă de sinucidere a nepoatei sale, Paris. În acest context, Katherine a spus că Paris a încercat să se sinucidă pentru că „a vrut să se ducă la tatăl ei“.
Paris Jackson alături de bunica ei, Katherine FOTO Reuters
Katherine Jackson a plâns în repetate rânduri în timpul audierii, spunând că Michael a fost cel mai bun fiu pe care l-ar putea avea cineva. „Nimeni nu ar putea avea un fiu mai bun ca Michael“, a spus Katherine Jackson, precizând că ea era dependentă financiar de fiul său. „Mi-a dat totul“, a spus Katherine Jacks