Mesajul a fost trimis. Multumesc!

3 sfaturi=3 puncte

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 25 noiembrie 2009 ·

Sabău şi-a deconspirat tactica învingătoare din derby-ul cu Dinamo

Dincolo de rezultatul de pe tabelă, Timişoara a cîştigat net duelul tactic şi din teren. 10 zile cît a avut la dispoziţie pentru pregătirea meciului, Sabău le-a repetat elevilor săi, aproape obsesiv, trei reguli de aur, scrise pe tabla din vestiar, pentru a obţine prima victorie după o pauză de aproape 13 ani.

1. "Faceţi presing agresiv"

O primă repriză tacticizată, în care Poli nu a riscat nimic, fiind preocupată mai mult să distrugă pasele lui Dinamo decît să atace poarta lui Matache. "Ştiam că o echipă ca Dinamo dacă nu are spaţiu să construiască, nu va putea să-şi evidenţieze jucătorii de valoare. Le-am cerut jucătorilor să facă presing sus de tot, pentru a-i ţine departe de poartă şi a le bloca orice iniţiativă de atac. Am şi încercat să contăm în atac, dar a ieşit o primă repriză prudentă, de aşteptare. Apoi, în repriza secundă, am dominat total jocul şi am înscris şi două goluri pe acest presing", a explicat Sabău.

2. "Atacaţi mereu omul cu mingea, stopaţi construcţia!"

Absenţa regizorului Adrian Cristea l-a surprins pe Sabău. "Sincer, m-a uimit că nu e titular, deşi pregătisem meciul în jurul său. Era vital să-l anihilăm pe el, pentru a nu-i permite să dea pase decisive, filtrante, care ne-ar fi pus în dificultate. Desigur, cînd am văzut că nu joacă, datele s-au schimbat puţin, ne-am concentrat asupra lui N'doye. Cristea e genul de jucător decisiv, de geniu, care poate singur să-şi cîştige un meci", a susţinut "Moţul"

3. "Atenţie la contraatac şi fazele fixe"

Agilitatea lui Torje şi Andrei Cristea pe faza de contraatac a fost următorul punct bifat pe agenda lui Sabău. "Dinamo e letală pe contraatac, nu poţi să le laşi spaţii lui Torje şi Andrei Cristea, că începi meciul în dezavantaj. Apoi, loviturile libere sînt un alt avantaj a

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Consiliul Magistraturii a RESPINS suspendarea din funcție a Ancuței Popoviciu, judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu

Gandul acum 26 minute
Consiliul Superior al Magistraturii a respins ca neîntemeiată solicitarea formulată de Inspecția Judiciară, cu privire la suspendarea din funcție a Ancuței Popoviciu, judecătoarea din dosarul în care Vlad Pascu este acuzat de omor. Aceasta a fost ac

Acuzat de procurorii DNA de luare de mită şi fals în declaraţii, Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, a depus miercuri semnăturile şi dosarul de candidatură pentru un al doilea mandat în fruntea Consiliului Judeţean. PNL Prahova transmite că decizia a fost luată în urma discuţiilor cu primarii şi ceilalţi

CSM a respins cererea de suspendare din funcţie a judecătoarei lui Vlad Pascu

Mediafax acum 17 minute
„Respinge propunerea formulată de Inspecţia Judiciară privind suspendarea din funcţie a doamnei Popoviciu Ioana Ancuţa - judecător în cadrul Judecătoriei Mangalia, ca neîntemeiată. Fără cale de atac”, se arată într-un comunicat de miercuri al CSM. P

MAE atenţionează că sunt posibile perturbări ale traficului aerian în Franţa

Mediafax acum 3 ore
„Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză că sindicatul principal al controlorilor de trafic aerian din Republica Franceză, SNCTA, susţinut de s

Noi norme privind încălcarea regulilor de circulaţie în străinătate adoptate de Parlamentul European

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al PE, noile norme obligă autorităţile naţionale să răspundă fără întârziere cererilor din partea unei alte ţări din UE şi în termen de cel mult două luni de la colectarea informaţiilor necesare. În plus, la cererea statului

Loteria Română propune noi câștiguri. Cât va costa Lozul "Team Romania"

Ziare.com acum 36 minute
Lozul "Team Romania" va fi lansat de Loteria Română pentru a fi alături de sportivii români care au obţinut performanţe şi reprezintă România la cea de-a 33-a ediţie a Jocurilor Olimpice de la Paris 2024, informează compania, printr-un comunicat. As

Cod portocaliu de vijelii și grindină pentru mai multe localități din Banat

Press Alert acum 21 minute
< div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-125937197">

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 3 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

Bloomberg: Macron caută susținere pentru a-l instala pe DRAGHI în funcția de președinte al Comisiei Europene, în locul Ursulei von der Leyen

Gandul acum o ora
Președintele Franței, Emmanuel Macron, care a avut un rol central în numirea Ursulei von der Leyen în funcția de președinte al Comisiei Europene acum cinci ani, discută acum cu alți lideri europeni pentru a găsi alt candidat, precum Mario Draghi, pe

Școlile de Poliție scot la concurs peste 1.600 de locuri. Probele pe care le vor susține candidații

Ziare.com acum 2 ore
Sesiunea de admitere se va desfăşura în perioada aprilie - iulie pentru cele 1.340 de locuri de la Şcoala de la Câmpina şi cele 300 de la Cluj-Napoca. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis miercuri, 24

Vremea

București
acum

20°
mie.

8°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
Iasi
acum

21°
mie.

10°/21°
joi

11°/22°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

8°/16°
joi

6°/11°
vin.

6°/13°
sâm.

4°/16°
Timisoara
acum

12°
mie.

8°/14°
joi

5°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°