Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marga: Merg la Summitul NATO în același avion cu președintele. Relația noastră nu e una disfuncțională

Publicat in Adevarul, miercuri 16 mai 2012 ·

Ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga, susţine că până în acest moment relaţia sa cu preşedintele Traian Băsescu nu a fost una "disfuncţională", punctând că va merge la Summit-ul NATO de la Chicago în acelaşi avion cu şeful statului şi că nu trebuie să se ferească de "discuţii şi argumente rivale".

"Pentru noi nu este o ţintă să reducem cumva din competenţele constituţionale ale preşedintelui. Aceasta este foarte clar! Pentru noi problema este să revenim la acest pluralism în elaborarea, conceperea, dacă vrem, aprobarea şi executarea politicii externe. Eu plec de la asumpţia că la nivelul ţării sunt oameni maturi şi fiecare înţelegem argumentarea celuilalt. Până la această oră, nu a fost disfuncţională relaţia (cu preşedintele Traian Băsescu - n.r.), atunci când a fost vorba de tratarea unor dosare concrete. Dacă va fi, vom vedea, dar plec de la asumpţia că oamenii sunt maturi", a declarat Marga, miercuri seară, la The Money Channel.

Ministrul de Externe a subliniat că el a propus ca politica externă să aibă ca origine consensul forţelor politice, amintește Agerpres.

"Aşa cum este stabilit programul la această oră, vom pleca sâmbătă dimineaţă, cu o cursă specială. În acelaşi avion sunt mai mult de două locuri. Sunt locuri pentru toţi. Evident, oamenii pot să discute. Nu trebuie să ne ferim de discuţii şi de argumentele rivale, important este să vedem ce facem după ce ele sunt prezentate", a spus Marga, întrebat dacă va merge la Summit-ul NATO, care va avea loc în perioada 20-21 mai, în acelaşi avion cu preşedintele Băsescu.

El a subliniat că nu vrea "schimbarea regulilor", menţionând că România se află în acest moment în situaţia unei coabitări.

"Este un preşedinte care şi-a asumat explicit, şi trebuie respectat acest fapt, o culoare politică. Acest guvern vine cu o altă culoare politică. Dar, nu România este cea care încearcă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: Modernizarea aeroportului Otopeni, obiectiv strategic al parteneriatului cu Emiratele Arabe

Mediafax acum o ora
„Dezvoltarea de proiecte strategice comune între România şi Emiratele Arabe Unite a constituit linia directoare a întâlnirilor economice pe care premierul Marcel Ciolacu le-a avut în cadrul vizitei de lucru în Abu Dhabi. Prim-ministrul Marcel Ciolac

O nouă dronă observată de militari în apropierea Aeroportului Mihail Kogălniceanu. Avertismentul Forțelor Aeriene Române

Ziare.com acum 3 ore
Forțele Aeriene Române au anunțat joi, 18 aprilie, că o nouă dronă a fost văzută în apropierea Aeroportului ”Mihail Kogălniceanu” din judeţul Constanţa. Potrivit sursei citate, miercuri, în intervalul 20.54 - 21.51, personalul aflat în serviciul de

Parchetul European face percheziții în Botoșani: Fraudă de 160.000 de euro, bani ce ar fi trebuit să fie utilizați pentru pregătirea tinerilor

Wall-Street.ro acum 2 ore
Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din judeţul Botoşani, inclusiv în instituţii publice, în cadrul unei anchete ce vizează o fraudă de 160.000 de euro, care implică fonduri UE pentru

O femeie, cadru militar, care și-a snopit în bătaie fetița de doar 2 luni, a fost arestată preventiv. Bebelușul e sub îngrijirea medicilor

Ziare.com acum 3 ore
O femeie, cadru militar în Bucureşti, a fost arestată preventiv după ce şi-ar fi lovit fetiţa în vârstă de doar două luni, provocându-i mai multe răni, inclusiv fracturi costale şi la mâini, traumatism cranian. Medicii au stabilit că micuţa are nevo

Curtea de Apel Cluj a respins contestaţia în anulare formulată de Cătălin Cherecheş/ Decizia este definitivă

News.ro acum 2 ore
Curtea de Apel Cluj a respins, joi, contestaţia în anulare formulată de fostul primar din Baia Mare Cătălin Cherecheş, condamnat la cinci ani de închisoare pentru luare de mită. Decizia magistraţilor este definitivă.

Ministrul de Externe: Cei 20 de copii blocaţi în Dubai se vor întoarce în ţară cu aeronava în care se află premierul Ciolacu

G4Media acum o ora
Grupul de 20 de copii şi doi profesori însoţitori, membri ai unui ansamblu folcloric din judeţul Sibiu, care au rămas blocaţi la Dubai, urmează să se întoarcă în România cu aeronava cu care se deplasează premierul Marcel Ciolacu şi delegaţia oficial

Accident rutier pe A1 cu 4 maşini implicate. A fost chemat elicopterul SMURD

Mediafax acum o ora
Pompierii sibieni intervin de urgenţă la un accident rutier pe A1 la un accident rutier în care sunt implicate mai multe maşini. În accident sunt implicate un microbuz transport marfă, condus de către un bărbat în vârstă de 56 de ani din Bucureşti,

Ministrul Sănătății: ”Ar trebui făcută o declarație pe proprie răspundere a medicilor care lucrează în instituțiile publice că nu direcționează pacienți”

Ziare.com acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi, 18 aprilie, în contextul acuzaţiilor care i se aduc medicului Cătălin Cîrstoiu, că ar trebui făcută o declaraţie pe proprie răspundere a medicilor care lucrează în instituţiile publice, că nu di

România ar putea avea un nou punct de trece a frontierei cu Ungaria. Proiectul este în dezbatere publică

Wall-Street.ro acum 33 minute
Proiectul de Hotărâre a Guvernului privind deschiderea punctului internaţional de trecere a frontierei de stat Beba Veche (România) - Kubekhaza (Ungaria) a fost lansat în consultare publică, a anunţat Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (M

MAE Unul din grupurile de români blocate în aeroportul din Dubai, a revenit în România

Ziua Constanta acum 3 ore
Un grup de cetățeni români a revenit în țară, după aproximativ 24 de ore petrecute în Aeroportul Internațional Dubai. Ieri, Ministerul Afacerilor Externe anunța că două grupuri de cetățeni români au rămas blocate în Dubai, după ce le-au fost anulate

Vremea

București
acum

15°
joi

8°/15°
vin.

7°/16°
sâm.

7°/16°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

joi

6°/9°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/14°
Constanta
acum

12°
joi

9°/14°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/16°
Timisoara
acum

11°
joi

5°/12°
vin.

3°/13°
sâm.

3°/16°
dum.

6°/17°