Modernizarea statului înseamnă şi renunţarea la sistemul feudal al baronilor locali, care au ajuns adevăraţii stăpâni ai ţării.

Anunţată drept primă prioritate în mesajul prezidenţial de Anul Nou, reforma parlamentului nu va avea vreun efect pozitiv dacă nu va fi însoţită de alte schimbări majore. Prima întrebare la care trebuie să răspundem este cine şi ce trebuie reformat în societatea românească. Ar fi o mare iluzie să credem că eliminarea unei Camere şi reducerea numărului de parlamentari la cel mult 300 vor duce automat la un nou standard de calitate al clasei politice. De fapt, parlamentarii reprezintă doar partea cea mai mică a acestei mult‑hulite clase.

Grosul clasei politice este în administraţiile locale şi în structurile descentralizate ale statului. Este vorba despre primării, consilii locale, consilii judeţene şi instituţii publice care au ajuns, în mod real, filiale de partid. Sunt sute de mii de posturi. Cât contează reducerea numărului de parlamentari cu puţin peste o sută de oameni?

O picătură într-un ocean.

Administraţia publică este marea problemă a României. La nivel local, se dau marile tunuri pe banii contribuabililor. Aici se plătesc milioane de euro pentru asfaltarea unui kilometru de drum, asfalt care se ia apoi cu prima ploaie. Aici se îngraşă clientela de partid, de aici se scot sumele exorbitante cheltuite în campaniile electorale. Tot la acest nivel s-au făcut marile afaceri imobiliare şi s-a hotărât cine are dreptul să revendice un teren şi cine nu.

În mod paradoxal, administraţia locală dă cel mai puţin socoteală pentru deciziile pe care le ia. Nici un primar nu a fost întrebat de ce preferă să organizeze tot felul de petreceri şi paranghelii din fondurile localităţii, în loc să reabiliteze o grădiniţă sau să finanţeze un club sportiv şcolar. Oamenii sunt prostiţi că e totul gratis şi nu află aproape nicioda