Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Ski în Hunedoara”, o campanie de promovare a stațiunilor montane din județ

Publicat in Adevarul, marți 29 noiembrie 2011 ·

Cu un buget aprobat de 62.600 de lei, Compania Județeană de Turim Hunedoara va iniția o campanie de promovare locală și națională a staţiunilor montane Straja, Parâng şi Râuşor

Reprezentanţii Compnaiei Județene de Turism (CJT) Hunedoara vor demara la nivel naţional şi local acţiuni de promovare a turismului montan din judeţ într-o formulă atrăgătoare, prin pliante tip felicitare şi CD-uri. Acestea vor conţine informaţii despre staţiunile montane hunedorene, trasee sau locaţiile de petrecere a timpului liber, precum şi obiectivele turistice din judeţ.

În aceste materiale vor fi incluse tarifele şi pachetele promoţionale de servicii prin care CJT Hunedoara vrea să atragă un număr cât mai mare de turişti pentru a-şi petrece vacanţele de iarnă sau cel puţin un week-end în staţiunile Parâng, Râuşor sau Straja. În prima fază, reprezentanţii CJT pun la „bătaie” peste 2.000 de exemplare de materiale publicitare ce vor fi distribuite către agenţiile de turism din ţară, inspectoratele şcolare şi diferite instituţii publice locale. „Această campanie se adresează, în primul rând, hunedorenilor, cărora dorim să le oferim condiţii din ce în ce mai bune, începând de la pârtii mai lungi create cu zăpadă artificială şi până la pachetele promoţionale destinate elevilor şi studenţilor”, a spus Marin Avrămică, directorul general al CJT Hunedoara. Grupurile de cel mult 12 turişti care ajung la Deva vor fi transportaţi în staţiunile montane din judeţ cu microbuze sau autocare ale unei firme „tocmite” de CJT Hunedoara.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alarmă în centrul Londrei. Mai mulţi cai din cavaleria regală au scăpat liberi pe stradă, o persoană a fost rănită - VIDEO

News.ro acum o ora
Mai mulţi cai, între care unul plin de sânge, au fost scăpaţi de sub control în Londra şi cel puţin o persoană a fost rănită, armata fiind chemată să ajute la localizarea animalelor, au anunţat miercuri autorităţile din capitala britanică, relatează

Premierul Ciolacu, către liderii PSD: „Oamenii politici, printre care mă număr şi eu, au învrăjbit prea mult românii”

HotNews acum 33 minute
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat că mulți dintre oamenii politici, printre care s-a inclus și el, au contribuit la învrăjbirea românilor. Ciolacu a făcut această afirmație la lansarea candidaturii primarului Sectorului 4, Daniel Băluță, p

Firea: Ce sunt rechinii imobiliari? Ştim cu toţii cine a obţinut în aceşti patru ani autorizaţii în Bucureşti, pentru că sunt rechini buni şi rechini răi. Asta este manipularea, e campania făcută pe minciună şi pe ură

News.ro acum 31 minute
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei a precizat, la evenimentul de lansarea candidaturii lui Daniel Băluţă pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 4, că un subiect utlizat în campania electorală de către contracandidaţi este cel r

Ciolacu vizează tăierea atribuțiilor primarului general: Este evident că avem nevoie de o lege specială a Capitalei / Dependența primarilor de sector nu trebuie să fie atât de mare de primarul general

G4Media acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri că este nevoie de o lege specială a Capitalei şi că „este evident” că dependenţa primarilor de sector „nu trebuie să fie atât de mare de primarul general”, de jocurile politice, transmite Agerpres. „Admin

Directorul general al Poştei Române: Până de sărbători putem livra pensiile / Depinde când ne intră banii în conturi, iar în funcţie de acest lucru vom şti dacă vom ruga salariaţii să lucreze în zilele libere, fie pe 1 mai, fie pe 3 mai

News.ro acum 3 ore
Directorul general al Poştei Române, Valentin Ştefan, a anunţat, miercuri, că vor fi livrate pensiile, până de sărbătorile pascale. El a precizat că, în funcţie de momentul în care vor intra banii în conturile compamniei, vor fi rugaţi salariaţii să

Companiile PPC din România îşi dezvăluie noua identitate de brand

Crai Nou acum 29 minute
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în faţa comunităţii, angajamentul de a crea valoare pentru toţi, de a fi o o

Descoperire șocantă în curtea unui spital din Vaslui. Schelete umane găsite în urma unor săpături

Adevarul acum 54 minute
Mai multe schelete umane au fost descoperite cu ocazia unor săpături efectuate pentru realizarea unor lucrări de excavare în curtea Spitalului nr. 2 Vaslui. Sunt luate în calcul mai multe variante.

Ginecolog prins luând mită 900 de lei pentru o cezariană

Mediafax acum 5 ore
DGA Giurgiu a prins, marţi, în flagrant un medic ginecolog din Spitalul Judeţean Giurgiu. Ginecologul a pretins şi primit 900 de lei de la aparţinătorul unei paciente, din care 700 lei pentru sine şi 200 lei pentru alte persoane de la secţia de gine

Sorin Grindeanu: Tarom trebuie să intre într-o etapă de reorganizare economică

Mediafax acum 2 ore
„Tarom deocamdată trebuie să facă următorul lucru, să primească până la sfârşitul lunii acel ajutor de la Comisia Europeană. Tarom-ul nu este într-o formă economică de invidiat şi, şi dacă nu vi-o spun eu, o ştiţi foarte bine. Trebuie să găsească, d

Kremlinul îşi anunţă noua ofensivă: Rusia va extinde "zona tampon" din Ucraina dacă Kievul va primi rachete cu rază mai mare de acţiune

News.ro acum o ora
Kremlinul a declarat miercuri că Rusia îşi va extinde şi mai mult "zona-tampon" din interiorul Ucrainei, dacă Kievul primeşte de la Statele Unite rachete ATACMS cu rază de acţiune mai lungă, care îi permit să lovească mai adânc în interiorul Rusiei,

Vremea

București
acum

19°
mie.

8°/20°
joi

9°/23°
vin.

9°/19°
sâm.

9°/18°
Iasi
acum

18°
mie.

10°/20°
joi

10°/23°
vin.

9°/14°
sâm.

6°/18°
Constanta
acum

18°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

8°/16°
joi

4°/10°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mie.

8°/14°
joi

5°/11°
vin.

5°/17°
sâm.

6°/20°