Pentru a ajunge la silueta cu care putem să ne mîndrim pe plajă, dar şi pentru a avea tonusul necesar ca să facem faţă zilelor caniculare de vară, instructorul de fitness Luiza Bucur de la Club Plus Fit ne oferă cîteva soluţii.
Pentru a ajunge la silueta cu care putem să ne mîndrim pe plajă, dar şi pentru a avea tonusul necesar ca să facem faţă zilelor caniculare de vară, instructorul de fitness Luiza Bucur de la Club Plus Fit ne oferă cîteva soluţii. Imediat după ce ne-am trezit, să luăm o pernuţă sau o pătură şi să ne mutăm sala de fitness pe iarbă, în cel mai apropiat parc sau în propria grădină. Exerciţiile propuse de specialistul nostru sînt destinate părţii inferioare a corpului: abdomenul inferior, coapse, interiorul coapselor, fese. Iar dacă aceste exerciţii nu fac parte din rutina dumneavoastră zilnică şi le realizaţi doar de două-trei ori pe săptămînă, este recomandat să le asociaţi cu joggingul. Puteţi efectua acest antrenament fie înainte de alergare, ca încălzire, fie după, pentru a întinde musculatura părţii inferioare a corpului. Realizaţi fiecare exerciţiu în trei serii a cîte 20 de repetări.
Pentru a ajunge la silueta cu care putem să ne mîndrim pe plajă, dar şi pentru a avea tonusul necesar ca să facem faţă zilelor caniculare de vară, instructorul de fitness Luiza Bucur de la Club Plus Fit ne oferă cîteva soluţii.
Pentru a ajunge la silueta cu care putem să ne mîndrim pe plajă, dar şi pentru a avea tonusul necesar ca să facem faţă zilelor caniculare de vară, instructorul de fitness Luiza Bucur de la Club Plus Fit ne oferă cîteva soluţii. Imediat după ce ne-am trezit, să luăm o pernuţă sau o pătură şi să ne mutăm sala de fitness pe iarbă, în cel mai apropiat parc sau în propria grădină. Exerciţiile propuse de specialistul nostru sînt destinate părţii inferioare a corpului: abdomenul inferior, co