Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încălcări grave ale drepturilor omului la spitalul din Pavlovca. Bolnavii prăşesc hectare întregi şi se molipsesc de tuberculoză

Publicat in Adevarul, duminică 15 septembrie 2013 ·

Spitalul Pavlovca din raionul Briceni riscă să fie închis. Asta după ce raportorul ONU pentru sărăcie extremă şi drepturile omului Magdalena Sepulveda a vizitat spitalul şi a constatat că drepturile pacienţilor sunt grav încălcare.

Magdalena Sepulveda a vizitat ecţia de psihoză-narco-tuberculoză a instituţiei medicale din satul Pavlovca, care este o filială a Spitalului Clinic de Psihiatrie din Bălţi, şi a rămas şocată de condiţiile degradante pe care le oferă instituţia. „Am fost martorul unor încălcări şocante ale drepturilor omului comise împotriva celor 81 de pacienţi din secţia de psiho-narco-tuberculoză. Prin urmare, solicit închiderea imediată a acestei instituţii”, a menţionat Magdalena Sepulveda.

Potrivit raportorului special al ONU, în blocul unde se află persoane bolnave de tuberculoză sunt spitalizate şi persoane care au alte afecţiuni, iar în saloanele în care sunt doar 10 paturi sunt spitalizaţi 11 bolnavi. Pacienţii care ajung în instituţia din Pavlovca pentru a trata tuberculoza sensibilă ajung să contracteze forme mortale ale acestei afecţiuni.

„Există dovezi concludente că pacienţii sunt puşi să muncească pe un teren agricol de 15 hectare. Mulţi dintre pacienţii care lucrează în câmp sunt pe moarte, iar medicii instituţiei spun că muncile agricole sunt, de fapt, terapie ocupaţională, care nu se remunerează”, a mai spus raportorul special al ONU.

Magdalena Sepulveda a mai spus că spitalul din Pavlovca nu este acreditat de către Ministerul Sănătăţii şi trebuie să fie închisă în regim de urgenţă. Toţi pacienţiei trebuie să beneficieze de tratament adecvat în cadrul altor instituţii sau la domiciliu, în funcţie de starea de sănătate. În cazul în care dovezile demonstrează încălcarea vădită a drepturilor omului, toate persoanele responsabile trebuie trase la răspundere penală.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ginecolog prins luând mită 900 de lei pentru o cezariană

Mediafax acum 2 ore
DGA Giurgiu a prins, marţi, în flagrant un medic ginecolog din Spitalul Judeţean Giurgiu. Ginecologul a pretins şi primit 900 de lei de la aparţinătorul unei paciente, din care 700 lei pentru sine şi 200 lei pentru alte persoane de la secţia de gine

Tramvaiele nu circulă pe şoseaua Ştefan cel Mare din Capitală, după un accident între o ambulanţă şi un tramvai

G4Media acum 48 minute
Circulaţia tramvaielor pe ambele sensuri, pe şoseaua Ştefan cel Mare, este blocată, după un accident între un tramvai şi o ambulanţă din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Călăraşi, transmite Agerpres. „Ambulanţa transporta un pacient către Sp

Taxă de intrare de 5 euro impusă de autoritățile din VENEȚIA. De când vor plăti turiștii pentru a vizita orașul

Gandul acum 27 minute
Veneția introduce taxa de intrare de 5 euro pentru turiști în weekenduri. Măsura intră în vigoare începând de joi, 25 aprilie. Autoritățile susțin că, prin introducerea acestei taxe, urmăresc să reducă aglomerația în oraș. Taxa de intrare în Veneția

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Adevarul acum 21 minute
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o o

Buzău: Peste 400 de membri ai filialei AUR Nehoiu au trecut la PNL / Ce i-a nemulţumit

News.ro acum o ora
Peste 400 de membri ai filialei AUR din oraşul Nehoiu, judeţul Buzău, au părăsit formaţiunea politică şi au migrat către PNL Buzău, filială condusă de fostul deputat Adrian Mocanu, nemulţumiţi că organizaţia nu a fost reprezentată pe lista de consil

Avertismentul Amnesty International: Ordinea mondială realizată după 1945 este „pe punctul să se prăbușească”

HotNews acum o ora
Ordinea mondială construită după 1945 este „pe punctul să se prăbușească”, a avertizat Amnesty International, care și-a publicat miercuri raportul anual privind drepturile omului, cunoscutul ONG criticând atât Israelul și Statele Unite, cât și Rusia

Scurgeri de hidrocarburi petroliere în Someşul Mic / Anchetă pentru identificarea sursei poluării - FOTO

News.ro acum o ora
Specialiştii au identificat scurgeri de hidrocarburi petroliere în Someşul Mic, în aval de Podul Garibaldi, judeţul Cluj, fiind demarată o anchetă pentru identificarea sursei poluării. Specialiştii Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Cluj au fo

CSM discută astăzi propunerea de suspendare a judecătoarei din dosarul accidentului de la 2 Mai

Ziare.com acum 4 ore
Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii discută, miercuri, propunerea Inspecţiei Judiciare de suspendare din funcţie, până la finalizarea procedurilor disciplinare, a Ioanei Ancuţa Popoviciu, judecăto

Urme ale virusului gripei aviare H5N1 au fost găsite în lapte pasteurizat, în Statele Unite ale Americii

News.ro acum 2 ore
Urme ale virusului H5N1 au fost detectate în SUA în lapte de vacă pasteurizat, au anunţat marţi autorităţile americane, adăugând că este puţin probabil, totuşi, să existe un risc pentru sănătatea umană, relatează AFP. În urma unei vaste verificări n

Mașină cuprinsă de flăcări în curtea unei societăți comerciale. Cauza probabilă a incendiului VIDEO

Ziare.com acum 21 minute
ISU Arad au anunțat că o maşină a fost distrusă, miercuri, 24 aprilie, într-un incendiu care a izbucnit în curtea unei societăţi comerciale din Arad. Focul a pornit de la scântei provenite de la un utilaj din apropiere. „Incendiul izbucnit la un aut

Vremea

București
acum

17°
mie.

8°/20°
joi

9°/23°
vin.

9°/19°
sâm.

9°/18°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/21°
joi

10°/23°
vin.

9°/14°
sâm.

6°/18°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

8°/16°
joi

4°/10°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

12°
mie.

8°/15°
joi

5°/11°
vin.

5°/17°
sâm.

6°/20°