Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un nou-născut a fost găsit viu într-un tomberon din Petroşani. UN POLIŢIST VREA SĂ-L ÎNFIEZE

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 23 mai 2013 · ·

Un bebeluș a fost găsit în această dimineaţă aruncat într-un tomberon din municipiul Petroşani, informează Mediafax. Pruncul a fost transportat la spitalul din localitate, iar starea sa este stare stabilă.

1 /.

UPDATE:

Un comisar din cadrul IPJ Hunedoara vrea să adopte copilaşul abandonat azi dimineaţă într-un tomberon din Petroşani (un băieţel cu greutatea de două kilograme şi 50 de grame). Poliţistul Florin Bolosin doreşte să-l înfieze, în cazul în care colegii lui din Petroşani nu reuşesc să-i identifice mama şi să-l redea în grija rudelor acesteia.

Azi dimineaţă, când a auzit vestea de la unul dintre colegii săi, comisarul Florin Bolosin a rămas şocat. Apoi a spus fără să stea prea mult pe gânduri "Vreau să-l înfiez eu. E de neconceput să laşi un suflet de copil în voia sorţii". Câteva ore mai târziu, comisarul de poliţie era şi mai hotărât. "Aştept finalizarea anchetei şi, dacă nu se rezolvă nimic, o să-l înfiez eu, după ce, bineînţeles, voi urma toate procedurile legale necesare. Nici acum nu ştiu dacă e băiat sau fată, ori alte detalii, dar nu contează deloc aceste chestiuni".

Comisarul Bolosin are trei copii, dintre care doi sunt înfiaţi. Pe Ana – Maria, acum în vârstă de 11 ani, a luat-o de la spitalul din Hunedoara pe când avea doar un an şi şapte luni. Fusese abandonată într-un alt spital, din Arad. La fel a făcut şi cu Tudor, acum în vârstă de 7 ani, pe care l-a luat tot din spitalul de la Hunedoara, pe când avea doar trei săptămâni. Cu trei ani în urmă, soţia lui l-a născut pe Iosif. "Acasă nu vor fi niciun fel de probleme. Pe Tudor soţia mea a fost cea care mi l-a adus acasă. O să-i cresc pe toţi patru fără probleme. Cu ajutorul lui Dumnezeu, o să ne fie tuturor destul de bine", adaugă Florin Bolosin.

Angajaţii unei firme de salubritate care făceau curățenie pe stradă au observat bebelușul în tomberon și au anu

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 3 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 46 minute
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum o ora
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum 2 ore
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

Ciolacu, despre trimiterea în judecată a lui Clotilde Armand: Părerea mea, să-şi ia un avocat bun, fiindcă a încălcat legea în mod evident

News.ro acum 40 minute
Marcel Ciolacu a precizat că nu comentează trimiterea în judecată a edilului sectorului 1 Clotilde Armand, pentru că „e o doamnă”, în primul rând. „Părerea mea, să-şi ia un avocat bun, fiindcă a încălcat legea în mod evident”, a completat liderul PS

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 4 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Ciolacu: Scăderea impozitării muncii şi dezvoltarea învăţământului dual, soluţii pentru angajatori

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu s-a aflat joi în judeţul Timiş. „Scăderea impozitării muncii, în paralel cu dezvoltarea învăţământului dual sunt soluţiile discutate astăzi cu mediul de afaceri din Timiş”, a dezvăluit prim-ministrul. Şeful Guvernului a expl

Când intră banii pe card? Plata pensiilor inaintea Paștelui, o mutare de forță a PSD

Ziua News acum 32 minute
Guvernul condus de Marcel Ciolacu vine în sprijinul pensionarilor. Printr-o Hotărâre de Guvern adoptată joi, Executivul a decis ca pensiile aferente lunii mai 2024 să se plătească înaintea Sărbătorilor Pascale. Este vorba despre aproape cinci milioa

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în sudul Moldovei

Mediafax acum o ora
Avertizarea meteorologică menţionează „frecvente descărcări electrice, averse ce vor acumula peste 25 l/mp, grindină de mici dimensiuni şi intensificări ale vântului”. Sunt vizate localităţile Tecuci, Lieşti, Matca, Umbrăreşti, Cosmeşti, Barcea, Dră

Guvernul a aprobat noile condiții pentru ieșirea din țară a minorilor

Adevarul acum o ora
Guvernul a aprobat, joi, o hotărâre potrivit căreia persoanele fizice majore, care însoţesc minorii la ieşirea din ţară, nu vor mai fi obligate să prezinte certificatul de cazier judiciar.

Vremea

București
acum

15°
joi

12°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

14°
joi

11°/21°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

7°/11°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°