Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cluj: Bastionul Croitorilor va fi închiriat şi clujenii luptă în Afganistan pentru 90 de euro pe zi - Revista presei locale

Publicat in Adevarul, luni 13 aprilie 2009 ·

Presa locală scrie astăzi despre salariile clujenilor ce aleg să se înroleze în teatrul de război din Afganistan şi despre reabilitarea ajunsă la final a Bastionului Croitorilor, monument care va fi închiriat pentru amenajarea unei cafenele. Subiectele tratate în ziare se referă şi la studenţii şi elevii basarabeni din Cluj, care s-au întors în Moldova, ori la beneficiile pe care le au studenţii români ce aplică pentru un loc la programele de master din Paris. Clujenii preferă să cîştige bani frumoşi, chiar dacă pentru asta ar trebui să le şuiere gloanţele pe la urechi. Chiar dacă dejenii au văzut că cei care se înrolează în teatrul de război din Afganistan se pot întoarce acasă numai pentru a fi decoraţi post-mortem, unii dintre ei sînt atraşi de mirajul banilor pe care statul îi oferă pentru cei care se declară voluntari să lupte în Orientul Mijlociu. Foaia Transilvană

Reabilitarea unuia dintre cele mai celebre monumente istorice ale Clujului este aproape de final. Primăria va închiria cafeneaua de la subsol, dar şi restul spaţiilor pentru evenimente culturale. La subsol urmează să se scoată spaţiul la licitaţie şi să fie închiriat pentru amenajarea unei cafenele literare. Etajele create în interior prin intermediul unei structuri metalice cu scară circulară din metal, cu trepte de lemn vor fi utilizate pentru expoziţii, conferinţe sau ca bibliotecă. Ziua de Cluj

Vacanta de Paste a zeci de studenti si elevi basarabeni din Cluj a inceput la sectiile de Politie din Republica Moldova, unde au fost chemati sa dea „interviuri“ si au fost „sfatuiti“ sa nu ia parte la proteste. Doua autocare cu studenti si elevi basarabeni ce s-au indreptat vineri, 10 aprilie, din Cluj-Napoca spre Chisinau au fost perchizitionate si retinute atit la Vama Sculeni, cit si la alte sectii de politie din Republica Moldova, au anuntat reprezentantii Grupului de Initi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dosarul Mineriadei: Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu, chemaţi joi la Parchet / Iliescu, audiat la domiciliu (surse)

HotNews acum 41 minute
Fostul premier Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu şi fostul director SRI Virgil Măgureanu au fost citaţi, joi dimineaţă, la sediul Parchetului General, pentru a li se aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din

Parlamentul European aprobă o revizuire a politicii agricole comune a UE / Fermele mai mici vor fi exceptate de la controale şi sancţiuni pentru nerespectarea unor norme

News.ro acum o ora
Eurodeputaţii au dat undă verde unei revizuiri a politicii agricole comune (PAC) pentru a uşura sarcina administrativă pentru fermierii din UE. Potrivit acestei reviziuri, „condiţionalităţile” de mediu revizuite pot fi deja utilizate pentru a solici

Acuzat de procurorii DNA de luare de mită şi fals în declaraţii, Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, a depus miercuri semnăturile şi dosarul de candidatură pentru un al doilea mandat în fruntea Consiliului Judeţean. PNL Prahova transmite că decizia a fost luată în urma discuţiilor cu primarii şi ceilalţi

CSM a respins cererea de suspendare din funcţie a judecătoarei lui Vlad Pascu

Mediafax acum o ora
„Respinge propunerea formulată de Inspecţia Judiciară privind suspendarea din funcţie a doamnei Popoviciu Ioana Ancuţa - judecător în cadrul Judecătoriei Mangalia, ca neîntemeiată. Fără cale de atac”, se arată într-un comunicat de miercuri al CSM. P

Primele norme UE de protecție a femeilor în fața violenței, adoptate la Strasbourg. „O directivă revoluționară”

HotNews acum o ora
Parlamentul European a adoptat directiva care va obliga statele membre ale Uniunii Europene să adopte un set minim de de norme privind prevenirea violenței de gen și protejarea victimelor violenței domestice, informează Agerpres. Parlamentul Europea

Consiliul Magistraturii a RESPINS suspendarea din funcție a Ancuței Popoviciu, judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu

Gandul acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a respins ca neîntemeiată solicitarea formulată de Inspecția Judiciară, cu privire la suspendarea din funcție a Ancuței Popoviciu, judecătoarea din dosarul în care Vlad Pascu este acuzat de omor. Aceasta a fost ac

MAE atenţionează că sunt posibile perturbări ale traficului aerian în Franţa

Mediafax acum 4 ore
„Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză că sindicatul principal al controlorilor de trafic aerian din Republica Franceză, SNCTA, susţinut de s

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 13 minute
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Parlamentul European a adoptat noi norme ale UE pentru combaterea spălării banilor / Limită de 10.000 euro pentru plăţile mari în numerar în Uniunea Europeană

News.ro acum 42 minute
Parlamentul European a adoptat, miercuri, un pachet de legi care consolidează setul de instrumente al UE pentru combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. Noile legi garantează că persoanele cu un interes legitim, inclusiv jurnaliştii,

Loteria Română propune noi câștiguri. Cât va costa Lozul "Team Romania"

Ziare.com acum o ora
Lozul "Team Romania" va fi lansat de Loteria Română pentru a fi alături de sportivii români care au obţinut performanţe şi reprezintă România la cea de-a 33-a ediţie a Jocurilor Olimpice de la Paris 2024, informează compania, printr-un comunicat. As

Vremea

București
acum

19°
mie.

8°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
Iasi
acum

19°
mie.

10°/21°
joi

11°/22°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

8°/16°
joi

6°/11°
vin.

6°/13°
sâm.

4°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°