Ministrul croat al Transporturilor, Sinisa Hajdas Doncic, şi-a exprimat încrederea că investiţia Grampet - Grup Feroviar Român (GFR) în transportatorul feroviar de marfă HZ Cargo va fi finalizată în două săptămâni, potrivit egenţiei Hina, preluată de Agerpres. Mai exact, contractul de privatizare a fost trimis companiei din România, iar proprietarul său, Gruia Stoica, este aşteptat la Zagreb pentru semnare.
Grampet a fost desemnat la finele lunii iulie câştigător al licitaţiei pentru preluarea operatorului de stat de transport feroviar de marfă din Croaţia. Tranzacţia a vizat preluarea a 75% din acţiuni pentru un preţ total de 60 de milioane de euro, jumătate din bani fiind pentru acoperirea unor garanţii de stat, 20 de milioane de euro pentru investiţii şi 10 milioane de euro capital de lucru.
Discuţiile sunt încă în desfăşurare, contractual a fost trimis companiei Grampet-GFR spre aprobare, iar proprietarul Gruia Stoica este aşteptat săptămâna viitoare la Zagreb, le-a spus jurnaliştilor ministrul croat al Transporturilor.
Conform ofertei depuse, Grup Feroviar Român va achiziţiona HZ Cargo în termen de 30 de zile de la semnarea contractului, după plata integrală a celor 60 de milioane de euro.
GFR, parte a grupului Grampet, a câştigat în iunie şi licitaţia pentru privatizarea CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru pachetul de 51% din acţiuni şi asumându-şi investiţii de 900 milioane lei plus 1,5 milioane euro investiţii de mediu.
La începutul lunii septembrie, reprezentanţii Grup Feroviar Român (GFR), câştigătorul licitaţiei pentru privatizarea CFR Marfă, au semnat cu statul român contractul de vânzare a 51% din acţiunile transportatorului feroviar de marfă. Ramona Mănescu, ministrul Transporturilor, nu a semnat contractul, ci i-a delegat sarcina secretarului de stat Cristian Ghibu.