Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mister în lume

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 2 august 2011 ·

Poate nu aţi înţeles. Cornel Dinu se operează pe cord. Inima este intactă

La 63 de ani, viaţa se vede şi prin geamul unui salon de spital. E drept că spitalul se află proptit la cîţiva paşi de locul în care ai trăit cealaltă viaţă. Viaţa aceea cînd credeai că eşti nemuritor şi aveai lumea la picioare. Acum e pacient la reanimare, într-o rezervă cu miros aseptic. Suspendat la cîţiva metri deasupra terenului pe care şi-a trăit tinereţea. Ce farsă, să fii internat aşteptînd o intervenţie pe cord chiar lîngă locul unde inima suporterilor bătea pentru tine. Cîte bypass-uri a reuşit el cu pasa lui lungă peste apărararea adversă, iar acum… Acum ce? Sau o fi ceva providenţial, vreun mesaj secret al Destinului? O încercare? Haida de! Aiureli pentru domnişoare de pension, dacă or mai fi existînd şi ele. Şi ce bună ar fi o ţigară!

Procurorul priveşte lung prin geamul salonului. Nu se plînge, ştie să înghită. Se uită spre stadionul îmbătrînit, vede tribunele abandonate. Timpul lucrează chirurgical. Fără anestezie. Nemilos. Cu betonul, cu gazonul, cu poveştile. Telefonul frige, l-au sunat de ziua lui prieteni şi cunoscuţi, rude şi străini. Mister în pijama, asta nu e o imagine de vîndut , fiindcă îţi vine să-l strigi nea Cornel. Cornel Dinu. Mai întîi a fost Discobolul, acum e Patzaichin. Într-o zi îi vor face şi lui o statuie. Altă prostie. Să nu vă treacă prin minte! El nu are nevoie de statuie. El este viu. Este mai viu decît noi toţi şi stă drept înaintea unei operaţii la inimă. Nu, la inimă nu poate fi operat, pe cord e posibil. Acolo sînt ceva probleme, inima e însă intactă. Iubire, patimă, durere. Atrii, ventricule. O cameră e Dinamo, undeva în adînc. Patetic, da. Uneori adevărul sună melodramatic.

New Dinamo? Young Dinamo? Mister nu ştie prea bine ce înseamnă toate astea. I-a văzut cu Varazdin, nu s-a simţit în apele lui. I-a fost şi un pic ruşine. Da

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum o ora
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

Ministrul Câciu spune că nu e mulţumit de câţi bani s-au cheltuit din PNRR: România a primit 33% din banii alocaţi şi doar 20% din banii primiţi au fost cheltuiți

HotNews acum 28 minute
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat joi seară, într-o emisiune la Prima News, că nu e mulţumit de câţi bani s-au cheltuit din PNRR (Programul Național de Redresare și Reziliență), el precizând că România a primi

Rusia acuză Armenia că încearcă să rupă legăturile cu Moscova

HotNews acum o ora
Rusia a acuzat joi Armenia că încearcă să rupă legăturile din ce în ce mai fragile între cele două ţări, într-un moment în care Erevanul pune şi mai mult sub semnul întrebării rolul Moscovei de garant al securităţii regionale, relatează AFP și Agerp

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Sam Bankman-Fried a fost condamnat joi la 25 de ani de închisoare pentru fraudă de miliarde de dolari prin intermediul platformei sale de criptomonede FTX

News.ro acum 2 ore
Sam Bankman-Fried a fost condamnat joi la 25 de ani de închisoare de către un judecător american, pentru că a furat 8 miliarde de dolari de la clienţii platformei de criptomonede FTX, acum falimentară, pe care a fondat-o, transmite Reuters. Judecăto

MAE lansează campania „Born in NATO”

Mediafax acum o ora
Evenimentul de lansare a campaniei a fost găzduit de Colegiul Naţional „Sfântul Sava“ din Bucureşti şi s-a desfăşurat în prezenţa ministrului afacerilor externe Luminiţa Odobescu, a ambasadorului Statelor Unite în România, Kathleen Ann Kavalec, a co

Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare în largul Crimeei

HotNews acum 4 ore
Un avion militar rusesc s-a prăbușit joi în mare, în largul portului Sevastopol din Crimeea, a declarat guvernatorul regiunii ocupate de Rusia, citat de Reuters. Avion de luptă Suhoi Su-35Foto: RIA Novosti / Sputnik / Profimedia Autoritățile au anun

Ce a pățit asistenta de la maternitatea Ploiești care a încurcat doi bebeluși la externare. Greșeala, descoperită de una dintre mame

Ziare.com acum 4 ore
Comisia de disciplină care anchetează cazul fetiţelor încurcate la externarea din Secţia de Obstetrică Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti a dispus măsuri faţă de o asistentă, a precizat joi, 28 martie, pentru Agerpres, manag

România intră în Air Schengen de la 31 martie. Ce schimbări apar şi ce trebuie să ştiţi

Mediafax acum 2 ore
Document de călătorie valabil Acordul celuilalt părinte dacă călătoreşte însoţit doar de unul dintre părinţi Acordul ambilor părinţi când călătoreşte însoţit de altă persoană decât părintele Doar documentul de călătorie dacă se deplasează la domicil

Vremea

București
acum

14°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

13°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

12°
joi

8°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

15°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale