Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cluj: Străzile secrete ale Clujului

Publicat in Adevarul, marți 28 aprilie 2009 ·

În oraş există zeci de străzi private, motiv pentru care sunt nemodernizate şi majoritatea nu au nume. Străzile private au început să apară în urmă cu cinci ani, o dată cu dezvoltarea imobiliară explozivă pe terenuri private şi apariţia ansamblurilor de locuinţe. Administraţia clujeană nu are voie să includă aceste străzi cu caracter privat în proiectele de modernizare, potrivit legii, drept urmare uliţele arată ca după război: neasfaltate şi pline de noroi. Chiar şi rămăşiţe de materiale de la noile construcţii, ridicate de o parte şi de alta a drumurilor, au rămas încă în stradă.

Majoritatea nu pot fi localizate după denumire, deoarece nu au una. Cu toate acestea, unii locatari par să nu aibă probleme legate de acest aspect, considerând că uliţele pe care locuiesc oferă un adevărat mister, considerându-le chiar secrete.

 Ele sunt, practic, anexe ale străzilor incluse în nomenclatorul stradal al municipiului, însă aparţin locatarilor şi nu oraşului. Pot fi închise prin bariere sau porţi, accesul fiind permis doar riveranilor şi, bineînţeles, serviciilor de urgenţă.

Uliţele fără nume

„Pe această stradă, dacă pot să îi spun aşa, locuim mai multe persoane şi fiecare din cei de aici deţin o parte din ea, fiecare are o parcelă. Unii nu fac nimic cu ea, iar alţii folosesc partea lor pentru a-şi parca maşina”, ne-a spus Mircea Petric, locatar al unui bloc nou construit pe segmental stradal cuprins între numerele 139 şi 141, de pe strada Câmpului.

Practic, astfel sunt localizate majoritatea străzilor private. „Lumea ştie că între două numere de pe strada principală se poate intra pe strada privată. Avem numere la blocuri, însă nu şi nume la stradă”, a mai spus Petric.

De asemenea, modernizarea sau asfaltarea străzii trebuie suportată de locatari. „Nu pot fi cheltuiţi bani publici pe o stra

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, face conferinţă de presă în faţa Spitalului Universitar, al cărui manager este / Sunt aşteptate explicaţii privind acuzaţiile de incompatibilitate

News.ro acum 57 minute
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, face vineri o conferinţă de presă în care ar urma să răspundă acuzaţiilor de incompatibilitate şi în care ar putea face şi un anunţ referitor la prezenţa în cursa electorală, în con

Bărbat arestat după ce a ameninţat că se aruncă în aer în clădirea consulatului Iranului de la Paris

Mediafax acum 55 minute
Un bărbat care a ameninţat că se va arunca în aer în consulatul Iranului de la Paris a fost arestat vineri. O sursă din cadrul poliţiei a declarat pentru Reuters că bărbatul a fost văzut intrând în consulat având asupra sa ceea ce păreau a fi o gren

MApN Primele aeronave F-16, cumpărate din Norvegia, au aterizat la Câmpia Turzii

Ziua Constanta acum 2 ore
Primele 3 aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au fost recepționate astăzi - 19 aprilie 2024 în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii. Acestea vor intra în dotarea Escadrilei 48 Vâ

Donald Tusk avertizează că situaţia pe front în Ucraina este „critică” / Polonia nu poate oferi Kievului sisteme Patriot

HotNews acum o ora
Premierul polonez Donald Tusk a avertizat vineri că în Ucraina „situaţia pe front este critică” şi săptămânile următoare „ar putea să decidă deznodământul războiului” provocat de invazia rusă, dar Polonia nu are posibilitatea de a oferi Ucrainei din

„E o invitație la viol!” Reacția ministrului Justiției, Alina Gorghiu, la afirmațiile preotului Nicolae Tănase

HotNews acum 38 minute
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, că afirmat că declarațiile preotului Nicolae Tănase pe tema abuzurilor sexuale cărora le cad victime femeile reprezintă „o invitație la viol”, fiind mai mult decât o declarație neinspirată. Alina GorghiuFoto: Inqu

Daniel Băluţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4

Mediafax acum 2 ore
„Cu emoţie, dar şi cu încredere, mi-am depus astăzi candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4! Mi-au fost alături si colegii care mă vor însoţi în următorii patru ani şi alături de care sunt convins că vom încheia cu succes proiecte

Un strănepot al împăratului Napoleon I candidează la alegerile pentru Parlamentul European

G4Media acum o ora
Un strănepot îndepărtat al lui Napoleon I, Joachim Murat, va candida la alegerile europene pe o listă suveranistă, transmite agenția AFP, citată de Le Figaro. Joachim Murat, în vârstă de 50 de ani, se descrie ca fiind descendent al mareșalului Imper

Un polițist a cheltuit banii furați de la un bătrân, pe care tâlharii îi restituiseră. Explicația halucinantă din instanță

Adevarul acum 4 ore
Un polițist din Botoșani a fost condamnat pentru delapidare, anchetatorii stabilind că el a făcut pierduți banii pe care autorii unei tâlhării îi restituiseră pentru a fi înapoiați victimei.

World Class continuă expansiunea rețelei prin achiziția a două noi cluburi de health & fitness cu piscine în Timișoara - Două foste cluburi Smart Fitness Studio SRL devin cluburi World Class

Wall-Street.ro acum o ora
World Class, cea mai mare rețea de sănătate și fitness din România, își consolidează prezența în regiunea de Vest și își continua astfel drumul către misiunea sa: de a inspira și motiva mai mulți români să fie mai activi mai des. După achiziționarea

VIDEO Un tablou valoros din sec. XVII, furat din Oxford, a fost recuperat în România după 4 ani / Alte două au fost vândute în țară

HotNews acum 2 ore
Un tablou din secolul al XVII-lea, care a fost furat din galeria de artă a unei universităţi din Oxford în urmă cu mai bine de patru ani, a fost recuperat în România, anunţă BBC și News.ro. Poliția RomânăFoto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com Tabloul „

Vremea

București
acum

15°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

10°
vin.

5°/12°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

5°/13°
Constanta
acum

13°
vin.

7°/13°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

0°/10°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

13°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/16°
lun.

3°/6°