Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pasăre

Publicat in Gandul, duminică 29 septembrie 2013 ·

Condusul sub influenţa alcoolului, ca şi depăşirea vitezei legale cu peste 50 km/h, sunt infracţiuni care merită ridicarea carnetului pe oricâţi ani, chiar şi definitiv. Dacă în cazul altor ilegalităţi rutiere se pot invoca scuze şi circumstanţe, alcoolul şi viteza dementă sunt fapte cu premeditare, aici nu poate fi vorba de popularul „am greşit”.

E vorba de dispreţ faţă de lege şi oameni.

Pasăre se uita undeva pe geamul cârciumii, peste lac. Nu zicea nici pâs, nici eu. Tăceam de vreun sfert de oră, timp în care el sudase trei ţigări. Deşi nu comandasem decât cafea, chelnerul le lăsase în plata domnului - România ieşise din comunism. Cu mai puţin de trei ani în urmă am fi fost daţi afară din unitatea de alimentaţie publică, deoarece nu voiam să mâncăm.

Ciluiam, s-ar zice azi.

După încă cinci minute, Pasăre a făcut semn şi a cerut o sticlă de Jidvei şi o apă. Apa era de formă, a dat pe gât sec un pahar aproape ras. Las-o, bă, în mă-sa, eşti cretin, vrei să faci pârnaie? Nu m-a băgat în seamă, şi-a mai turnat unul. Bine că n-avea bani de whisky. Nu ştia să înoate în capitalism şi se îneca în alcool.

Când a stins şi al treilea pahar, mi-am turnat şi eu, un şpriţ. Faţa de masă era albă şi rece. Măcar să nu bea singur, că ăsta e semnul cel mai rău, când ajungi să bei singur.

M-am proptit în faţa uşii Skodiţei. Să nu credeţi cumva că era o Skodă WV de azi, era o prăpădenie comuniste 1000 MB, luată din târg şi meşterită de Pasăre să zboare.

Vrei să te pocnesc? m-a întrebat cu un soi de milă ştiinţifică. Pasăre era de două ori cât mine, mi-o mai trăsese o dată, dar nu de asta m-am dat la o parte.

Când s-a aşezat la volan, o clipă n-am ştiut ce să fac - să-l las să se ducă sulii de suflet sau să merg şi eu. Avea deja carnetul suspendat pentru alcool la volan, urma puşcăria.

Între Floreasca şi staţia de metrou Aurel

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 6 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Informări publice - 19 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Autorizaţia de construire nr. 63 din 26.02.2024. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru „Finalizarea lucrării începute în baza A.C nr. 202/07.02.2017 şi A.C. nr. 84/25.02.2023, cu modificarea elemente de temă (Sc =122,45 mp, Su=12

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 5 ore
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 12 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 7 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 10 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Fraţii Maior, la start în a doua etapă din Campionatul Mondial de Raliuri

Mediafax acum 37 minute
La nici o săptămână după ce colegii lor de la Napoca Rally Academy au scris istorie pentru automobilismul sportiv românesc, Simone Tempestini şi Sergiu Itu câştigând etapa europeană din Ungaria, Norbert şi Francesca au avut un start bun în competiţi

Hidroelectrica și Masdar au semnat pentru extinderea scopului acordului de colaborare, în vizita delegației Românie în Emiratele Unite

Gandul acum 11 ore
Hidroelectrica și Masdar au agreat, în cadrul vizitei de lucru în Emiratele Arabe Unite, să extindă scopul societății mixte (JVC) ce urmează a fi înființată precum și implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii, în condiții de exclusiv

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 10 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Şeful armatei din Kenya şi alţi 9 oficiali militari au murit într-un accident de elicopter

News.ro acum 8 ore
Şeful armatei kenyene, Francis Omondi Ogolla, şi alţi nouă oficiali militari au murit joi într-un accident de elicopter în vestul ţării, a anunţat preşedintele ţării, William Ruto, relatează AFP. "Astăzi, la ora 14.20 (10.20, ora României), naţiunea

Vremea

București
acum

vin.

6°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

4°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

2°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°